Vestitul Olărean, primar de Rădăuţi, alături de magnificii consilieri locali ai aceluiaşi municipiu au făcut din nou stand up comedy. După o şedinţă de consiliu local pe care am urmărit-o doar 9 ore, dar ea a durat mai mult, bineînţeles că nu s-a decis mai nimic. În plus, clepsidrele erau prezente pentru a contoriza timpul de cuvânt al fiecărui consilier însă se pare că au adus ghinion.

Cum ne-au obişnuit deja, consilerii locali din Rădăuţi, în frunte cu indubitabilul, inconfundabilul, aproape inabordabilul Aurel Olărean au intrat în prelungiri cu şedinţa de consiliu local. Este cel puţin amuzant să vezi că după şase ore de şedinţă, din 34 de puncte pe ordinea de zi, fără ordinea suplimentară, au fost parcurse doar 15 puncte. Nervi, injurii uşoare dar şi contre dureroase au zburat dinspre deliberativ către executiv şi invers. PSD-istul Tiberiu Maierean a contestat, cum era de aşteptat, toate proiectele propuse inclusiv de colegii lui de partid, UNPR-istul Traian Andronachi s-a abţinut, cum era de aşteptat, la toate voturile iar restul consilierilor, cum era de aşteptat, au râs până au adormit. Că doar o parte din ei nici măcar nu ştiu cum au ajuns acolo sau ce atribuţii au, dapăi să mai şi inţeleagă. Domnu’ doftor Rusu a ţinut să precizeze că după 6 ore deja este prea mult să se concentreze. Era chiar nervos că dureaza cam mult. După ce Olărean i-a spus că trebuie să lucreze 24 din 24 dacă este nevoie în interesul comunităţii, precum însuşi edilul face(dar nici el nu crede), nea doftorul nu şi-a votat nici măcar propria lui propunere. Facă-se voia Olarului. Nea Rusu, la fel ca Simota, nu doar că nu au ce căuta acolo, mai grav e că habar nu au de ce sunt acolo. În fine. Nu vă cerem prea mult domnilor.  Cel puţin nu deocamdată. Revenind puţin la mogulul PD-L Aurel Olărean, el urmăreşte şedinţele de consiliu local din birou, la propria televiziune, că doar le transmite live. Mai intră cu câte o precizare şi fuge iar la vizuină. Unde altundeva să fugă, dacă peste tot se face de ruşine? Nu că am vrea să îi dăm prea multă atenţie primarului bătăuş, dar merită. Spre deliciul publicului larg, Olărean a încercat câteva glume proaste la adresa consilierilor. Mai puţin reuşite. În cele din urmă, repet, după 6 ore de dezbateri pe nimic, trecând doar de 15 puncte de pe ordinea de zi, toţi au râs de înlocuitorul secretarului Herghelegiu, care este în concediu, şi nu cred că pe banii lui, un tânăr jurist care nu ştie nici să vorbească, nici să se facă auzit. Următoarea şedinţă de consiliu local la Rădăuţi va avea loc în data de 4 octombrie! Asta în cazul în care şedinţa de azi se va termina până atunci. Şi spun asta pentru că la ora la care scriu acest material, adica 21, au trecut 9 ore de la începerea şedinţei şi dezbaterea este în toi. Olăreanu te iubim, că ca tine nu găsim!

PS: Şedinţa s-a terminat după 11 ore de dezbateri înflăcărate, iar Aurel Olărean a făcut ce ştie el mai bine! Adică nimic.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.