În aceste zile Direcţia Regională Antifraudă, care funcţionează la Suceava, şi-a conturat echipa de conducerea. În fruntea acestei structuri a fost numit bucureșteanul Cosmin Georgescu. Acesta este secondat de patru comisari respectiv Gabriel Taban, Cătălin Ionel și Geanina Stoica, foști șefi ai Gărzii Financiare Bacău și Cristian Calimandriuc fostul șef la Garda Financiară Botoșani.
După cum lesne se poate observa, niciun sucevean nu a reuşit să prindă un post de conducere în cadrul acestei structuri, care își are sediul în județul Suceava, și care este responsabilă cu controlul fiscal pentru Regiunea de Nord-Est.
Potrivit organigramei, Direcția Generală Antifraudă Fiscală este condusă de un inspector general, iar cele opt direcţii regionale sunt coordonate de un inspector general adjunct. În ierarhie, urmează inspectorii șefi antifraudă, câte patru la nivelul fiecarei regiuni.
Lasa un raspuns