În acest weekend pe raza judeţului Suceava s-au înregistrat numeroase spargeri de locuinţe, majoritatea prin forţarea uşilor sau a geamurilor.

Vineri, 6 decembrie, la ora 17.45, o femeie de 40 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că, în aceeași zi, în intervalul orar 16.45-17.45, persoane necunoscute, au pătruns prin efracție în garsoniera unde locuiește cu chirie, situată în municipiul Suceava, de unde i-au sustras mai multe bunuri.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că persoane necunoscute, prin forțarea cu un corp contondent a geamului din spate al garsonierei,  au pătruns în interior, de unde au sustras bunuri electronice şi bijuterii, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 3.500 lei.

Tot la data de vineri, la ora 06.36, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, persoane necunoscute au pătruns în locuințaunui tânăr, de 23 ani, din municipiul Rădăuţi și au sustras bunuri.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de joi spre vineri, persoane necunoscute, prin forţarea unui geam de la holul locuinţei părţii vătămate situată în localitatea Volovăţ, au pătruns în interior, de unde au sustras bunuri electronice şi bani.

Sâmbătă, 7decembrie, ora 18.26, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată de o femeie, de 61 de ani, din localitate, despre faptul că în ziua de sâmbătă a găsit ușa de la locuință spartă.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în 07.12.2013, în intervalul orar 13.00-18.20 în timp ce partea vătămată nu se afla la domiciliul, prin forțarea unei uși de la locuință, persoane necunoscute au pătruns în interior de unde au sustras un telefon mobil și suma de 270 lei, valoarea prejudiciului fiind de circa  570 lei.

 Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

 Având în vedere faptul că se apropie Sărbătorile de iarnă, poliţiştii recomandă a atenţie sporită la modul de asigurare a locuinţelor, atât în cazul în care plecaţi în minivacanţe cât şi atunci când părăsiţi casa pentru scurte perioade.

„ Poliţiştii recomandă să asigurati o bună luminozitate atât în exteriorul locuinței cât și pe casa scării. Ușa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite. Folosiți lanțul de siguranță când deschideți ușa unei persoane necunoscute și solicitați ca aceasta să se legitimeze. Montarea unui sistem de alarma vă poate apara de "vizitatori nedoriți". Evitați să vă afișați sau să discutați despre bunurile de valoare pe care le detineți în locuința. Dacă la ușa dumneavoastră se prezintă persoane necunoscute care pretind că vând sau cumpară diferite produse, nu le permiteți intrarea în locuința” se arată în comunicatul IPJ.
 

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.