Dacă este de apreciat mania adunării de informații utile și de experiențe de viață, vânătoarea de bunuri de cele mai multe ori inutile este cea care ne distruge personalitatea. Nu e casă lăsată de la Dumnezeu în care să nu găsești lucruri costisitoare pe care posesorii să nu le folosească niciodată, după principiul că sunt prea prețioase ca să fie folosite, dar unii au făcut sacrificii materiale ca să achiziționeze numai ca să se poată mândri că le au. Am un amic care și-a cumpărat câteva costume, erau 8 ultima dată când s-a lăudat cu ele, deși pe el nu-l vezi decât în blugi, lungi iarna și bermude vara. Am o prietenă care a achizitionat câteva servicii de pahare din cristal de la case cu renume, deși în casa ei nu intră nimeni și pe ea o găsești la câte o terasă bând bere din sticlă.
Am cunoscut un arhitect care și-a achiziționat un al doilea automobil, pentru nevastă, deși aceasta nu are carnet de conducere. Un altul și-a făcut o casă de vacanță într-un loc foarte scump, casă unde nu a călcat niciodată. Exemplele pot continua la nesfârșit, deoarece există nenumărați exponenți ai genului, care își duc viața numai ca să fie mai ceva decât vecinul sau colegul de serviciu.
Din fericire, spre bătrânețe apetitul adunării scade, sau se mută spre domenii mai puțin nocive, oamenii având mult mai puține resurse de aruncat pe lucruri inutile și infinit mai puțin chef să se compare cu vecinii. Mai adună ce e drept unele chestii, dar lumânările și pomenile se cumpără din bazar și nu de la Paris. Asfel, se instalează un calm care scade apetitul pentru investiții de viitor și adunarea își ocupă în sfârșit locul real între cele 4 operații.
Lasa un raspuns