Tribuna politică aduce în fața oamenilor personaje cu pretenții de oratori, care doresc nu numai să prezinte idei revoluționare, dar să și convingă ascultătorii că aceste idei sunt fezabile, dar vorbesc dezordonat, fără să prezinte nicio dovadă în sprijinul celor spuse. Aceştia pornesc de la ideea greșită că o oarecare poziție dobândită le aduce automat și recunoașterea unor merite autoasumate, de cele mai multe ori inexistente. Pentru a atenua impresia defavorabilă care apare în cazul unor discursuri nereușite, politicienii recurg la sfaturile unor specialiști în Public Relations, care le recomandă rapid ori să refuze orice discurs nepregătit, ori dacă nu pot face asta, să se rezume la un număr mic de fraze prememorate, cu care să exprime poziții medii. Din păcate, aleșii noștri uită aceste sfaturi imediat cum le primesc, convinși că dacă au plătit pentru ceva, e ca și cum ar ști deja ce ar fi trebuit să învețe.
Limba română are calitatea să cearnă foarte rapid indivizii, limbajul fiind cea mai corectă carte de vizită a unui om. În plus, sunt destule categorii de oameni care au accesat fotoliile puterii, venind pe linii economice sau chiar științifice, oameni capabili și inteligenți care nu sunt obișnuiți să vorbească în public, mai ales în faţa unui public agresiv de genul ziariștilor de la o conferință de presă. Vedem adeseori scriitori sau chiar ziariști de la care te-ai aștepta să se descurce meritoriu în fața unei camere de luat vederi, dar se bâlbâie penibil divagând în căutarea unui subiect pe care se simt stăpâni.
Unul din motivele pentru care cei neobișnuți cu vorbitul în public ar trebui să se ferească de declarații luate pe nepregătite, este memoria. Politicienii au obiceiul straniu de a trata fiecare declarație ca pe singura lor atitudine și de aceea sunt mereu prinși cu inadvertențe penibile, nu puține fiind cazurile în care s-au declarat împotriva unei măsuri pe care au aprobat-o în votul parlamentar.
Lasa un raspuns