Un aspect foarte important este cel referitor la obligaţia care revine agenţilor economici de a comunica, de îndată, orice eveniment în care au fost implicaţi zilierii şi să înregistreze accidentele de muncă suferite.
„În situaţia producerii unui eveniment care are ca urmare accidentarea sau decesul zilierului, beneficiarul este obligat să asigure, din fonduri proprii, cheltuielile necesare îngrijirilor medicale ori, după caz, ale înmormântării, în cazul în care evenimentul s-a produs din vina beneficiarului”, a declarat şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Romeo Butnariu.
Butnariu a subliniat că în conformitate cu noua legislație, mărimea remuneraţiei brute orare stabilite de părţi nu poate fi mai mică decât valoarea pe oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă la sfârşitul fiecărei zile de lucru ori la finele săptămânii.
Domeniile în care se poate presta muncă necalificată sunt: agricultură, vânătoare şi servicii anexe, cu excepţia crescătorilor de animale în sistem semiliber, tradiţional şi transhumanţă; silvicultură, cu excepţia exploatării forestiere; pescuit şi acvacultură; colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase; recuperarea materialelor, precum şi în comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor.
Zilierii pot presta şi în organizarea expoziţiilor, târgurilor şi congreselor; publicitate; activităţi de interpretare artistică-spectacole; activităţi suport pentru interpretarea artistică şi gestionare a sălilor de spectacole; în cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste (săpături arheologice), dar şi în sere, spaţii verzi, parcuri şi grădini zoologice.
Lasa un raspuns