Din verificări a rezultat că la data menţionată, cei doi fraţi s-au deplasat cu autoutilitara pe raza satului Tişăuţi, la locuinţa unei femei, pentru a descărca lemne de foc.
După ce aceştia au descărcat lemnele în curtea acesteia şi le tăiau cu drujba, la faţa locului a venit un vecin în vârstă de 48 ani, localnic. Acesta se afla în stare de ebrietate şi le-a reproşat că volumul de lemne adus nu este întocmai cu volumul pe care aceştia l-au declarat anterior descărcării.
După aceste discuţii în contradictoriu, vecinul femeii a deschis portiera autoutilitarei şi a provocat distrugeri ştergătoarelor de parbriz. Apoi i-a lovit superficial pe cei doi fraţi, care au declarat că nu doresc intervenţia ambulanţei în vederea acordării de îngrijiri medicale, întrucât prezintă leziuni minore.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, urmând a se dispune procedural.
Lasa un raspuns