Este pentru prima dată când King of Touge, cel mai prestigios Campionat European de Drift, se va desfășura pe traseu montan. Competiția va fi organizată de zece persoane care au în domeniu peste zece ani de experiență. Cele mai spectaculoase curse de drift organizate de aceștia au avut loc pe cele mai cunoscute circuite din Europa, printre care Greinbach, Hungaroring, Serres Slovakiaring, sau Castelolli.
Revenind la competiția ce va avea loc în România, King of Touge, numele dat acestei etape nu este întâmplător. Cuvântul Touge își are rădăcinile în limba japoneză, acesta desemnând cursele ilegale ce aveau loc pe traseele muntoase ale Japoniei, cu mai bine de 40 de ani în urmă. Campionatul se va desfășura în patru etape, celelate trei etape fiind în Polonia, Ungaria și Franța. La etapa ce va avea loc în România vor fi prezenți și trei piloți suceveni, Răzvan Frăţianu, campion naţional de drift în 2011, vicecampion naţional de drift în 2012 şi care în 2014, până în prezent, ocupă primul loc la nivel naţional. Acesta va concura cu un BMW E36 M3 Turbo de 640 CP. Al doilea sucevean care va concura este Bogdan Pădurariu, locul 4 la nivel naţional în 2013, acesta urmând să participe cu un Audi Ur-Quattro de 500 CP, și nu în ultimul rând, judeţul Suceava va fi reprezentat de Andrei Troaşe, locul 7 la nivel naţional în 2013, el concurând pe un Nissan Skiline de 550 CP.
Conform grilei de desfășurare, drumul Pojorâta-Rarău va fi închis circulației rutiere în ziua de sâmbătă, 23 august, și duminică, 24 august, între orele 08.00 – 13.00 și 15.00-20.00, momente în care vor avea loc antrenamente și sesiunea de calificări.
Organizatorii competiției vor beneficia de sprijin din partea celor de la Calcarul SA, Toyota Suceava și Consiliul Județean Suceava.
Lasa un raspuns