Descoperirea macabră a fost făcută sâmbătă dimineaţă, 16 august, de către colegul de muncă venit să schimbe tura angajatului găsit decedat, care fusese paznic în tura de noapte.
Personalul medical chemat la faţa locului a constatat decesul bărbatului în vârstă de 54 de ani, din Liteni, cuţitul fiind adânc înfipt în piept şi provocându-i hemoragie masivă. Întrucât moartea a intervenit în împrejurări suspecte, a fost sesizat Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, iar ancheta a fost demarată sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În urma anchetei desfășurate s-a consolidat varianta sinuciderii, întrucât interiorul nu era răvăşit, iar banii şi telefonul victimei nu dispăruseră. Ulterior, anchetatorii au aflat că bărbatul a avut vineri seară o discuţie contradictorie la telefon cu fiul său, legată de un conflict mai vechi cu privire la o sumă de bani.
De asemenea, a fost găsită și o funie de către anchetatori, bănuindu-se că bărbatul a încercat iniţial să se sinucidă cu aceasta. Necropsia efectuată asupra cadavrului nu a adus nici ea suspiciuni privind modul în care s-a produs decesul.
Ancheta este în plină desfășurare, pentru a fi lămurite împrejurările exacte ale morţii bărbatului.
Lasa un raspuns