Aproape 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 126 de mii de lei, au fost aplicate de polițiștii suceveni, în cadrul unei ample acțiuni pe linia asigurării climatului de ordine și liniște publică, la nivelul județului Suceava.

În  perioada 25 – 27 septembrie, Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava a organizat pe raza județului o acțiune pe linia asigurării climatului de ordine și liniște publică, la care au fost cooptate și forțe de jandarmi.

În urma acestei acțiuni, au fost constatate 14 infracțiuni, din care 6 la regimul circulaţiei rutiere. Au fost prinși 16 infractori și s-au executat 3 mandate. De asemenea, au fost aplicate 494 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 126.540 lei și s-au reținut 17 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.

În vederea confiscării, polițiștii au ridicat bunuri de peste 10 mii de lei, constând în ţigări, alcool şi băuturi alcoolice,  bunuri industriale, material lemnos, etc.

La 24 septembrie, în jurul orelor 10.20, agenții Postului de poliţie Ulma au oprit pe DJ 209G din localitate, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un tânăr de 26 de ani din comuna Ulma. În urma verificării autorizaţiei de circulaţie, polițiștii au constatat faptul că numărul de înmatriculare provizoriu este expirat din data de 03.09.2014. În cauză s-a  întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.