Agenţia Naţională de Integritate a încurcat camerele Parlamentului şi i-a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, o scrisoare cu date despre un senator, informează Antena3.
ANI vrea să verifice dacă senatorul PNL Mora Akos Daniel, care a fost declarat incompatibil, a fost suspendat sau mai face parte din comisia juridică a Senatului.
Agenţia de Integritate a cerut şi procesul verbal al ultimei şedinţe în care s-a decis amânarea cazului, pentru a verifica cine a votat în favoarea lui Mora Akos Daniel.
Senatorul a fost declarat incompatibil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din septembrie 2013. ANI ameninţă că parlamentarii care nu aplică astfel de decizii pot fi amendaţi sau chiar pot fi pedepsiţi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Lasa un raspuns