În ultimele 24 de ore, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la două furturi, fapte înlesnite şi de superficialitatea şi neglijenţa în asigurarea bunurilor.

Deşi în mod repetat poliţiştii au atras atenţia cu privire la modul de asigurare a caselor în construcţie, se constată că în continuare cetăţenii depozitează materiale de construcţii în spaţii care nu sunt închise sau măcar îngrădite. De asemenea, în casele nelocuite aflate în diverse faze de construcţie (fără geamuri, uşi, sisteme de închidere) sunt deja depozitate bunuri casnice şi scule, care în mod inevitabil atrag atenţia hoţilor şi îi expun pe proprietari infracţiunilor de furt.

La data de 10 noiembrie, în jurul orei 09.30, Poliția orașului Milișăuți a fost sesizată de o femeie de 62 ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de 09 spre 10 noiembrie, persoane necunoscute au pătruns în casa aflată în construcție, aparținând fiului ei, din aceeaşi localitate, plecat la muncă în străinătate și i-au sustras mai multe bunuri.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că pe un geam tip termopan, autorii au pătruns în locuință, de unde au sustras aparatură electronică, haine și încălțăminte.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului ce urmează a fi stabilit de partea vătămată.

Marți, 11 noiembrie, la ora 19.00, un bărbat de 54 ani, din municipiul Fălticeni, a sesizat poliția despre faptul că persoane necunoscute i-au pătruns în locuinţă şi i-au sustras un laptop. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în ziua respectivă, în intervalul orar 14.00-18.00, prin escaladarea unei ferestre de la balcon, lăsată întredeschisă, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă și au sustras un laptop în valoare de 500 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor, astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor. În cazul în care locuinţa în construcţie se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri de valoare în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.). Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere. Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.