Un profesor… de istorie

Există însă un loc în Bucovina unde sătenii și-au ales ca primar un profesor de istorie cu veleități poetice, alegând Omul și nu te miri ce platformă politică a vreunui partid. Comuna se numește Mănăstirea Humorului iar omul este profesorul Constantin Moldovan.

Întâmplarea și oarece prieteni comuni ne-au apropiat dar ceea ce m-a făcut să-l admir este seriozitatea cu care se ocupă de orice are de făcut. Am filmat în comuna respectivă un material video și timp de două zile am străbătut cele 3 sate ale comunei în lung și-n lat. Bărbați și femei de toate vârstele traversau strada ca să-l salute și să schimbe câteva vorbe iar copiii îl salutau voios, numindu-l dom profesor.

În timp am învățat să-i apreciez umorul epigramelor și prețiozitatea mesajelor din sonete, ajungând astăzi unul dintre cei care insistă pe lângă el să publice măcar o parte dintre poeziile sale.

Pentru a îmi demonstra argumentul am să postez în acest articol două poezii nespecifice lui Constantin Moldovan și anume un omagiu lui Mihai Eminescu și un pamflet dedicat poetului și prietenului Sorin Poclitaru specialist al genului.

Să începem cu pamfletul, care este mai savuros pentru cei ce îl cunosc pe Sorin Poclitaru, la cere multe versuri fac referire directă dar e bun oricum :

Zâmbind per/vers…

Sorine dragă, pari mai bucuros –
Ți-o spune, azi, un tip mai insipid –
Ba chiar ai mai slăbit, ești mai frumos
De când e Cristi Pustai la Rapid.

Ai fost găzar, pandur, târg mureșean,
Întotdeauna foarte optimist,
Dar un rebel ca tine, un oștean,
Era sortit să-ajungă rapidist.

Se vede clar, chiar ești mai fericit
Că nașii n-or să-ntrebe de bilet
Și-n felul ăsta o să scoți profit
Din meseria, asta, de poet.

De-acum vei merge, gratis, peste tot,
În orice colț al țării-o să dorești
Și-ar fi frumos să scrii un imn, socot,
Pentru faimoasa trupă din Giulești.

O să le duci și pizza, după joc,
Că e corect, patroane, să-i hrănești,
Iar pentru cei mai buni, așa, ad-hoc,
Vei pregăti „păstăi”…împărătești!

Și – bașca – uite, peste toate-acestea,
Că nu mai pot să-mi țin închisă fleanca,
Se va-ncheia, frumos de tot, povestea:
Tu, braț la braț cu bardul George Stanca.

Va dispărea, ca prin minune, „zidul”,
Nu veți mai sta, în veci, îndepărtați,
Iar când va câștiga, din nou, Rapidul,
Vă veți pupa, scandând, ca niște frați.

Acasă peste tot, niște artiști,
Din Buftea, -n Bucovina mândră floare,
Veți scoate, -n doi, volum pentru folkiști,
Cântând poporul, clasa muncitoare.

Închei, acum, la fel de insipid,
Dorind ca talentatul antrenor
Să stea o viață-ntreagă la Rapid,
Spre fericirea noastră, -a tuturor!

Poezia cu care doresc să închei acest articol este, în formă și simțire, un omagiu adus lui Mihai Eminescu. Deși a fost scrisă pentru comemorarea de anul trecut, nefiind publicată nicăieri în afara paginii de facebook a lui Constantin Moldovan, poate fi inedită pentru mulți din cititorii noștrii :

Omagiu Poetului

Poetule, acum, de ziua ta,
Vreau să-ți dedic un gând, o poezie
Și să mă-nchin, Poete, numai ție
Ce-ți odihnești neliniștea-ntr-o stea.

Tu n-ai murit, ești viu, vei fi mereu,
Prin versul tău ce cheamă la iubire,
Dincolo de oricare amăgire
Ce te-a-ncercat, Poetule, din greu.

Ai fost neînțeles, ba chiar hulit
De toți mișeii, lașii, toți nebunii,
Dar mângâiat, discret, de raza lunii,
Ai înălțat tot ceea ce-ai iubit.

Te vom păstra, vom ține dorul teafăr,
Așa cum ții în casă o icoană
Și te-om ruga să vindeci orice rană,
Cu ochii ațintiți către Luceafăr.

Și cum a scris, cândva, Marin Sorescu
Despre menirea ta pe-această lume,
Putem cuprinde, într-un singur nume,
Limba Română, Țara…Eminescu!