Peste 80 de copii de la 12 palate și cluburi ale copiilor din 10 județe și de la Palatul Național al Copiilor București au participat în perioada 29 ianuarie -1 februarie, la Festivalul Național al Sporturilor de Iarnă,Trofeul Gerar, ediția a VII a. Concursul este inclus în Calendarul Activitățiloe Eucative Naționale al Ministerului Educației și Cercetării Științifice și a fost organizat de Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe, în stațiunea Șugaș Băi.

Participanții au concurat la categoriile de vârstă 5-6;7-8;9-10 și 11-12 ani, probele de concurs fiind slalom uriaș, slalom special, slalom paralel și traseu aplicativ în echipă. Lotul micilor schiori dorneni, antrenați de prof. Ionel Nemeș,însoțiți de prof.Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor, a fost alcătuit din Florescu Diana, Sara Moroșan, Rareș Hinți (5-6 ani),  Rareș Tcaciuc (7-8 ani), Andreea Florescu și Codruț Bulichi (9-10 ani). Timpii realizați au fost foarte buni, toți copiii din Vatra Dornei reușind să ocupe primele poziții ale clasamentelor:

Rezultate:

Diana Florescu: locul I  slalom uriaș și slalom special și locul II la slalom paralel;

Sara Moroșan; locul I slalom paralel și locul II la slalom uriaș și slalom special;

Rareș Hinți: locul I slalom uriaș și slalom special și locul II la slalom paralel;IMG_2437

Rareș Tcaciuc: locul III slalom special, locul II slalom uriaș și locul II slalom paralel;

Andreea Florescu: locul IV slalom special si slalom uriaș și loculIII la slalom paralel;

Codruț Bulichi: locul I la toate cele trei probe.

La traseul aplicativ, Andreea Florescu și Codruț Bulichi s-au clasat pe locul III.

Trofeul GERAR 2015 a fost câștigat de catre Clubul Copiilor Vatra Dornei, ca urmare a evoluțiilor excelente la toate probele a micilor dar inimoșilor schiori dorneni. Locul II a fost obținut de Palatul Național al Copiilor București, pe locul III, clasându-se Palatul Copiilor Miercurea Ciuc.Mențiuni au fost acordate pentru Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe, Palatul Copiilor Brașov, Clubul Copiilor Sinaia și Clubul Copiilor Întorsura Buzăului.

IMG_2423„Este un rezultat deosebit pentru Clubul Copiilor Vatra Dornei, și în special pentru cercul de schi alpin, rezultat care confirmă dăruirea și atenția acordată de către tânărul profesor Ionel Nemeș activității pe care o desfășoară. O contribuție importantă la obținerea acestor rezultate a adus-o colaborarea foarte bună cu părinții, implicarea acestora în derularea activităților din cadrul cercului”, a declarat profesorul Vasile Moroșan.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.