Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști lansează ideea că Victor Ponta ar putea deveni ”clientul” DNA, dacă nu va accepta schimbarea actualei majorități politice și implic a Executivului.

ponta_13

Jurnalistul Ion Cristoiu face o previziune cutremurătoare pe blogul personal legat de viitorul lui Victor Ponta. Acesta consideră că în malaxorul DNA ar putea intra însuși premierul Ponta,  ”dacă nu vrea să se dea la o parte și să lase locul Guvernului Majestății Sale, Klaus Iohannis, președintele Republicii!.”

Totodată, Cristoiu lansează un scenariu potrivit căruia, în cazul în care șeful PSD ar fi câștigat prezidențialele, în cătușe ar fi ajuns actuala șefă a DNA, Laura Codruța Koveși și personajul momentului, Florian Coldea.

”Așa cum am scris în Evenimentul zilei, Elena Udrea știa că acesta e finalul.

Ieșirea în cătușe de la DNA. Știa asta cînd i-a cerut lui Traian Băsescu să-l dea afară pe generalul Florian Coldea, iar Traian Băsescu a aburit-o.

Știa că acesta e finalul din clipa în care Klaus Iohannis a cîștigat alegerile.

Dacă le cîștiga Victor Ponta, nu neapărat acum, în februarie, dar oricum în acest an, ieșeau în cătușe Codruța Koves și Florian Coldea. Sunt sigur că Gabriel Oprea, căreia i se rezervase postul de director SRI , găsea sau mai degrabă născocea el ceva astfel încît atît Codruța Kovesi, cît și Florian Coldea să-și dea demisia în huiduielile televiziunilor de știri.

Și apoi, mai era și denunțătorul de serviciu Dinu Pescariu.

Între două plimbări cu yahtul la Miami găsea timp să-i ardă un denunț Codruței Kovesi și lui Florian Coldea.

Nu spun că Elena Udrea e nevinovată, deși șmecheria cu denunțătorul de serviciu Dinu Pescariu, care vine să spună ce-i zic procurorii pute rău de tot.

Spun doar că eram sigur că Elena Udrea nu se va feri de camerele de vederi, cum au făcut alții.

Ba chiar dacă mă gîndesc bine, ghiorțanii de jandarmi, care invocau, în stil românesc, ce cred ei c-ar trebui să aibă în loc de creier- penisul- au avut misiunea să n-o lase să vorbească.

Eram sigur că așa va fi, deoarece, așa cum am scris și zis, Elena Udrea a făcut un excelent joc mediatic din clipa cînd a fost convocată la DNA:

Cel de victimă a lui Florian Coldea. Am auzit îna ceste zile și întrebarea de ce nu și-a negociat Elena Udrea situația.

Păi cum să negociezi cu cei despre care știi că vor să te vadă Poporul în cătușe?

Stimați concetățeni, stați la locurile voastre!

Marți seara, n-a fost nici Justiție.

A fost o răfuială pentru Putere profitînd de faptul că Justiția e oarbă!

Cine va urma?

Cum cine?

Victor Ponta, dacă nu vrea să se dea la o parte și să lase locul Guvernului Majestății Sale, Klaus Iohannis, președintele Republicii!”, transmite Ion Cristoiu pe blogul personal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.