Joi, 2 aprilie, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflat în serviciu pe strada Calea Cernăuţi din localitate, a efectuat semnal regulamentar de oprire, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei, unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, însă, conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.

În cauză, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 4 km, iar în zona unei staţii peco din localitate, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic de protecţie, după care a pătruns pe contrasens, pe podul care traversează râul Suceava, unde s-a oprit.

La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr de 20 de ani din localitate, iar în urma interogării bazei de date, s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conduce suspendat din 23.01.2015, până în data de 22.04.2015.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.