Cea mai bună performanță este locul I la sociologie obținut de eleva Antonesei Ana –Maria, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava. O altă reușită este mențiunea la psihologie obținută de eleva Leonti Raluca – Maria, de la același colegiu. Ambele eleve au fost îndrumate de către domnul profesor Anuței Cezar. Premiile pentru elevii câştigători au constat în bani, cărţi, iar Primăria Mangalia a oferit câştigătorilor competiţiei premii surpriză, constând în sejururi la mare, în staţiunile din sudul litoralului.
Olimpici suceveni la sociologie și psihologie
În perioada 6-10 aprilie 2015, la Mangalia, s-a desfășurat Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane, pentru disciplinele logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie, educaţie civică şi cultură civică. Lotul reprezentativ al județului Suceava a fost format din șapte elevi.
Lasa un raspuns