Evenimentul a fost marcat de politistii suceveni prin actiuni de prevenire si informare dar si prin verificari si controale in locatiile cu grad de risc. Problematica disparitiilor de persoane, in general, si a disparitiilor de minori in special, reprezinta un domeniu aparte si necesita o abordare profesionista implicand, totodata, canalizarea unor activitati preventive specifice.

Incepând din anul 2008, IPJ Suceava este reprezentat în cadrul organizaţiei FOCUS – Centrul pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, ofiţerii Compartimentului de prevenire coordonând activitatea de voluntariat pe această linie.
În anul 2014, la nivelul IPJ Suceava au fost înregistrate 115 de cauze de dispariţii de minori. Dintre acestea, 92,5% au fost plecări voluntare, intenţionate ale minorilor de la domiciliu sau de la centrele de ocrotire a minorilor, pe o perioadă nedeterminată. 71,3% au fost plecări voluntare din mediul familial şi 28,7% plecări din centre de plasament sau de la asistenţi maternali. Dintre minorii dispăruţi 71% sunt de sex feminin şi 29% sunt de sex masculin şi 54,6% provin din mediul rural şi 45,4% provin din mediul urban. Dintre minorii dispăruţi 36,2% erau cunoscuţi în evidenţe pentru dispariţii anterioare, dintre aceştia 10,2% mai fugiseră de acasă sau din centrele de plasament cel puţin o dată, iar restul de 26% fugiseră de mai multe ori .
La momentul găsirii de către lucrătorii de poliţie, 44,74% dintre minori şi-au exprimat refuzul sau reticenţa de a se întoarce la domiciliu sau la centrul de ocrotire – această categorie prezentând un risc crescut de repetare a plecării de acasă.
În peste o treime din cazurile analizate, în familiile minorilor declaraţi dispăruţi se consuma alcool în mod frecvent de către cel puţin un membru al acesteia.
In vederea atingerii obiectivelor Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor 2015, poliţiştii Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat în perioada 18 – 24.05.2015 activităţi specifice de informare, responsabilizare şi conştientizare, acţiunile preventive fiind canalizate către toate categoriile de tineri cu grad de risc victimal.
Au fost organizate activităţi de promovare a numărului de sesizare a dispariţiilor de minori – 116000, precum şi de diseminare a recomandărilor cu caracter preventiv în unităţi de învăţământ din Suceava şi Gura Humorului, dar şi în mediul rural. Tinerii au primit materiale preventive puse la dispoziţie de FOCUS – Centrul pentru Copii Dispăruţi şi exploataţi sexual.
Un accent deosebit s-a pus pe realizarea unor activităţi de promovare a recomandărilor preventive şi de conştientizare a riscurilor de către tinerii instituţionalizaţi în centrele de plasament. Gradul de risc al acestor tineri este unul crescut, minorii fiind expuşi fenomenului traficului de persoane. Astfel de activităţi preventive s-au desfăşurat la unităţile specifice de pe raza municipiului Suceava şi a oraşului Gura Humorului, participând peste 100 de tineri, cadre didactice şi personal auxiliar.
Activităţile preventive de informare au fost completate şi de acţiuni ale structurilor operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Ordine Publică – IPJ Suceava. Având în vedere specificul judeţului şi analizele din care rezultă că pe perioada verii minori din judeţul Suceava dar şi din judeţul Botoşani şi alte judeţe limitrofe desfăşoară activităţi lucrative la stânile de pe raza judeţului, au fost organizate controale şi verificări în aceste locaţii.
Au fost verificate 42 de stâni din toate zonele judeţului, fiind depistate 104 persoane care desfăşurau activităţi lucrative. 82 de persoane au fost verificate în bazele de date, fiind depistaţi 2 minori care lucrau la stâni, fiind totodată identificată şi o persoană care avea antecedente penale fiind condamnat pentru infracţiuni împotriva unui minor.
Acţiunile de prevenire şi de informare cu privire la riscurile şi vulnerabilităţile generate de plecările voluntare ale copiilor de la domiciliu vor continua şi în perioada următoare şi vor fi intensificate avându-se în vedere lşi faptul că se apropie sezonul estival şi vacanţa de vară, perioade în care se înregistrează o creştere a acestor cazuri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.