În același raport se mai precizează că Guvernul a monitorizat fără autorizare legală comunicatiile private în mediul electronic şi nu si-a respectat pe deplin angajamentul de a adopta masuri anticoruptie si de a proteja sistemul judiciar de atacuri.
Sunt doar câteva dintre neregulile care apar în monitorizarea respectării drepturilor omului pentru 2014 făcută publică de către Departamentul de Stat al SUA.
În raportul departamentului de stat american se arată că atât prim-ministrul Ponta, cât si fostul sau purtator de cuvânt, Mirel Palada au denigrat public jurnalisti care lucreaza pentru institutiile de presa care au criticat politicile guvernului.
În luna iulie, Ponta i-a numit pe reporterii agentiei de presa Mediafax „mujahedini” si „talibani”, iar în luna august, pe pagina sa de Facebook, Palada i-a numit pe jurnalisti „dobitoci”, adaugând ca i-a executat electric cu placere”. Atât presa, cât si ONG-urile au considerat ca Ponta si Palada au intentionat sa-i intimideze pe reporterii independenti, se arată în raport.
Pe de altă parte, analiştii americani subliniază că deşi guvernul a respectat Constitutia si rolul si hotarârile Curtii Constitutionale, nu si-a respectat pe deplin angajamentul de a adopta masuri anticoruptie si de a proteja sistemul judiciar de atacuri.
Analiza mai arată că nu au existat restrictii guvernamentale privind accesul la internet si nu s-a cenzurat continutul din mediul electronic. Au existat însă informatii credibile ca guvernul a monitorizat fara autorizare legala comunicatiile private în mediul electronic.
În luna februarie, arată raportul, Guvernul a pus în aplicare un nou Cod Penal si un nou Cod de Procedura Penala în scopul reducerii numarului de cazuri trimise în instanta. Cu toate acestea, nu a efectuat o analiza a impactului masurilor si nu a alocat resursele umane si instrumentele necesare implementarii adecvate a codurilor.
În analiză se mai spune că au existat şi cazuri de limitare a libertatii academice de catre guvern. În luna ianuarie, profesorul Viorel Barbu a anuntat ca si-a pierdut functiile de presedinte al filialei din Iasi a Academiei Române si de membru al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare ca urmare a unei hotarâri din 2012 a Consiliului, conform careia prim-ministrul Ponta a plagiat o mare parte a tezei sale de doctorat. Înlocuitorul lui Barbu este un apropiat al partidului lui Ponnta, informează b1.ro.
Lasa un raspuns