Sâmbătă, 15 august,un echipaj de jandarmerie a observat, pe strada Energeticianului din municipiul Suceava, în apropierea Complexului Comercial Bazar, o persoană care deținea în portbagajul unui autoturism cantitatea de 340 de pachete de țigări fără timbru fiscal și 330 de pachete de țigări ce aveau aplicate timbre fiscale emise de autoritățile din Ucraina. Duminică, 16 august, jandarmii din cadrul Grupei de Intervenție Liteni și un lucrător al Ocolului Silvic Dolhasca au desfășurat o acțiune pe linia respectării regimului materialului lemnos.

Bărbatul descoperit cu țigările de contrabandă a devenit agitat la vederea echipajului, jandarmii au procedat la controlul autovehiculului, constatând că pe bancheta din spate a acestuia și în portbagaj se afla cantitatea de 340 de pachete de țigări fără timbru fiscal și 330 de pachete de țigări ce aveau aplicate timbre fiscale emise de autoritățile din Ucraina. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, a declarat că a cumpărat țigările de la o persoană necunoscută, cu intenția de a le comercializa ulterior. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar persoana în cauză a fost predată polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava pentru continuarea cercetărilor, fiind apoi reținută pentru 24 de ore și introdusă în arestul IPJ Suceava.

Duminică, 16 august a.c., un echipaj alcătuit din jandarmi din cadrul Grupei de Intervenție Liteni și un lucrător al Ocolului Silvic Dolhasca a desfășurat o acțiune pe linia respectării regimului materialului lemnos. În jurul orei 5.00, pe Drumul Județean 208C, în apropiere de satul Vercicani, oraș Liteni, au fost depistați doi bărbați, în vârstă de 27 și 25 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, care transportau cu două atelaje hipo cantitatea de 3,74 mc lemn fag, fără a avea documente legale de proveniență și transport. Cei doi au declarat că au cumpărat materialul lemnos din comuna Tudora și că intenționau să-l comercializeze pe raza orașului Liteni. În cauză a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 2000 lei, iar materialul lemnos, în valoare de aproximativ 1000 lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat în custodie Ocolului Silvic Dolhasca.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.