Observate și documentate de către oameni încă de la începutul conviețuirii acestora pe Pământ, păsările se regăsesc adesea în folclorul și arta multor civilizații, devenind simboluri în cultura universală.
Păsările de baltă – călători neobosiți care cutreieră țărmurile tuturor continentelor în căutarea hranei preferate și a locului potrivit pentru a-și face un cuib, sunt impresionante prin zborul lor uluitor și stârnesc admirația privitorilor. Arthur Morris le descria în cartea „Shorebirds – Beautiful Beachcombers” astfel: „În aer, pot atinge cu vârfurile aripilor oglinda apei sau se pot înălța până la mai bine de șase kilometri. Sunt maeștri desăvârșiți ai zborului”.
Chira de baltă (Sterna hirundo), reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei, este caracteristică zonelor umede costiere, dar și lacurilor interioare cu apă dulce. Aceste păsări grațioase se hrănesc cu pește, insecte și melci, putând fi întâlnite în zonele nordice ale arealului lor între lunile aprilie și octombrie, după care migrează spre sud, în climate mai călduroase, pe durata iernii.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei, este înfățișat pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis), o pasăre sedentară întâlnită în apropierea bălților, a lacurilor și de-a lungul litoralului. Pescărușul este definit de culorile gri-argintiu, alb, negru și galben, hrana sa fiind constituită din pești și diferite specii acvatice pe care le prinde direct din zbor sau prin scufundări superficiale.
Ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta) este o pasăre specifică zonelor litorale, lagunelor cu apă sărată, deltelor și mlaștinilor, bălților și lacurilor cu apă mică. Ilustrată pe timbrul cu valoare nominală de 4,70 lei, pasărea este de mărimea porumbelului, fiind o specie sociabilă, ce umblă în stoluri și cuibărește în colonii, impresionând cu sincronizarea exemplarelor dintr-un stol. În România poate fi întâlnită în Delta Dunării, pe țărmul mării și în apropierea lacurilor litorale.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei, se regăsește Călifarul roșu (Tadorna ferruginea), pasăre migratoare întâlnită cu precădere în Asia Centrală și mai puțin în Europa. Datorită penajului frumos colorat, călifarul roșu este crescut ca pasăre ornamentală. În România este rar întâlnit, specia preferând lacurile izolate, eventual cu insule, departe de prezența omului.
Colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală a timbrului de 9,10 lei, prezintă Lebăda de vară
(Cygnus olor), specie ce trăiește în zone cu apă dulce sau sărată, putând fi găsită adesea și în zonele urbane. Se recunoaște după culoarea albă, gâtul în formă literei „S”, ciocul roșu – portocaliu, picioarele negre și obiceiul de a-și arcui aripile deasupra spinării. În România vine în sezonul cald și cuibărește mai ales în Delta Dunării, complexul lagunar Razim-Sinoie și unele bălți mari din ținuturile joase.
Emisiunea de timbre este completată de un întreg poștal, plicul prima zi și un set de 4 cărți poștale maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 viniete și blocul special de 4 timbre + colița dantelată (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 275 exemplare și echipat cu blocul special al emisiunii și plicul „prima zi” cu ștampila „prima zi” aplicată în clar, în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 275.
Începând cu ziua de vineri, 21 august 2015, emisiunea de mărci poştale Păsări de baltă va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia aduce mulțumiri Societății Ornitologice Române pentru consultanța documentară acordată la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Lasa un raspuns