Până acum, actele publice pe care le-a făcut Casa Regală în România, au avut un atribut fundamental. Au fost cumpănite. Opusul unei astfel de atitudini este pripeala de care dau dovadă politicienii: aflați permanent într-o cursă pentru imagine, pot cădea în cursa întinsă de adversari sau de întâmplare.

Regele Mihai a evitat, pe parcursul anilor 90, angajarea în campaniile electorale spre care îl împingeau partidele de Opoziție. A acceptat cu tact o reconciliere propusă de adversarul său istoric , a pus umărul la integrarea în NATO și UE, a construit o instituție pe care alte țări nu o au în interiorul granițelor. Românii dispun de o alternativă monarhică la sistemul prezidențial. În cazul nefericit în care modelul prezidențial va eșua, sau, în cel fericit în care majoritatea își va da seama de avantajele monarhiei constituționale, există Casa Regală de România, funcționând de peste 150 de ani.

În acest context, o decizie luată de MS Regele Mihai a surprins prin rapiditate. Suveranul a retras o decorație oferită primarului general al Capitalei, la o zi după ce acesta a fost acuzat de fapte de corupție. Au vizat consilierii regali un câștig de imagine pentru Casa Regală? Cel mai probabil. Oprescu nu a primit întâmplător brevetul Ordinului. Popularitatea primarului a avut un rol cheie, odată ce Sorin Oprescu nu se număra printre susținătorii monarhiei, ba dimpotrivă.

Este evident că lupta anticorupție aduce protagoniștilor un capital de încredere important. Astfel s-ar putea explica decizia de a nu mai aștepta o hotărâre definitivă a instanței, înainte de a retrage medalia conferită lui Oprescu. Nici statul francez, nici statul român nu i-au retras, încă, decorațiile cetățeanului Oprescu (Medalia Senatului Republicii Franceze, respectiv Ordinul Național Serviciul Credincios).

Totuși, mișcarea este riscantă. Susținătorii luptei anti-corupție au un profil public bine conturat și este greu să-i mai concurezi, la capitolul imagine. Simpatizanții lui Oprescu, însă, sunt pierduți pentru cauza monarhică.

Culmea, chiar publicul care a votat de două-trei ori câte un primar săltat de mascați apreciază acțiunile DNA. Nu e un paradox: oamenii au ales răul mai mic, sau mai simpatic, pe de o parte. Pe de alta, doresc să se facă dreptate și îi apreciază pe procurori. Dar aceștia acționează, își fac treaba, în vreme ce retrasul decorației este ca și cum ai arunca o piatră, de pe margine, în condamnatul dus la Beciul Domnesc.

Monarhia este, în primul rând, ritual. Iar ritualul cere ca întâi să fie judecat și abia după aceea decapitat, vinovatul.

P.S.

”Șeful Casei Regale a României poate retrage calitatea de membru al Ordinului, brevetul și însemnele în cazuri excepțional de grave, când calitatea de membru este incompatibilă cu faptele primitorului Ordinului. Cumpănirea și, în final, decizia asupra unei astfel de fapte sunt de competența exclusivă a Șefului Casei Regale, Marele Maestru al Ordinului Coroana României”-Statutul Ordinului Dinastic Coroana României, art. VI.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.