După ce Victor Ponta a anunțat miercuri, la Palatul Victoria, că își depune mandatul de la conducerea Guvernului, reacțiile politicienilor n-au întârziat să apară.

Copreşedintele PNL Suceava senatorul Gheorghe Flutur, ne-a declarat în primă fază că nu comentează această decizie a premierului, iar mai apoi, a spus că această decizie, reprezintă un pas spre normalitate.

Deputatul Cezar Cioată consideră că această demisie a fost la momentul potrivit. ”Rămâne în istorie pentru tot ce a făcut acest premier. Acest Guvern nu a tăiat nimic, în schimb a dat înapoi, ce au tăiat alții. Sunt multe de spus, n-a făcut doar un lucru bun”, a declarat pentru Suceava Live, Cezar Cioată.

”Ca sa nu-și iasă din mână, demisia lui Ponta a fost scrisā de Liviu Dragnea”, a scris, ca de obicei, pe pagina sa de facebook, deputatul Radu Surugiu.

”Ceea ce pot să vă spun eu este că este un gest pe care trebuia să-l facă mai demult, dar e binevenit și acum. Eu îmi doresc alegeri anticipate. Este singura soluție agreată și de toți oamenii care au ieșit în stradă și cred că asta ne dorim cu toții: să avem un nou parlament, cu un număr redus, iar asta este singura soluție. Poporul trebuie să aleagă cine să preia puterea, cine să fie la guvernare și cred că aceasta este unica soluție”, ne-a declarat Steliana Miron.

Tocmai a demisionat Victor Ponta. Tardiv! Nici o demisie acum nu mai este de onoare, iar în fața catastrofei lăsată în urmă, ea devine derizorie și ridicolă”, a spus deputatul PNL, Sanda Maria Ardeleanu.

”Premierul și-a asumat o demisie de onoare, având în vedere momentul delicat. Știm foarte bine că Victor Ponta dă dovadă că și-a prezentat demisia ca un bărbat de stat. Este omul care a dus România într-o periodă de creștere economică, astfel încât toată lumea să trăiască bine. Este o luptă între oamenii politici, o luptă care nu-i implică pe cetățeni. Este de apreciat faptul că premierul României și-a dat astăzi demisia de onoare”, a declarat senatorul PSD, Neculai Bereanu.

”Victor Ponta a făcut un lucru extrem de intelept. A lăsat fără obiect, prin demisia lui, o actiune care s-ar fi dezvoltat in bulgăre de zăpadă. Apoi, l-a determinat si pe primarul Piedone să demisioneze si a aruncat un cartof fierbinte în bratele lui Johannis, ale lui Dragnea si ale liderilor PNL. Dacă se păstrează Coalitia, desemnarea unui candidat de premier se va dovedi dificilă. PNL, constient de acest lucru, va milita pentru alegeri anticipate – decizie greu de pus în practică, mai ales că ele ar trebui să aibă loc cam cu o jumătate de an inaintea celor la termen. Si în conditiile in care trei sferturi din parlamentari, care nu se vor mai regăsi pe viitoarele liste, nu vor putea fi convinsi de o astfel de strategie. Pentru Johannis, a forta numirea unor candidati „no name” pentru a obtine, in două rânduri, un vot de neincredere in Parlament, este riscant prin consecintele ce pot apare in ceea ce inseamnă propriul său mandat. A forta desemnarea unui guvern minoritar PNL ar fi, de asemenea, riscant, in ambele variante”, a scris pe pagina personala de facebook, consilierul președintelui Consiliului Județean, Teodor Sârghe.

”Oamenii simt nevoia de mai mult şi ar fi o greşeală din partea mea să ignor acest lucru. Nu vreau sa las respobilitatea pe seama celor care au fost pe teren, primari, autoritati. Sunt gata sa fac eu acest gest. Astăzi imi depun mandatul de premier şi fac acest lucru pentru că rezist la orice bătalie cu adversarii politici, dar niciodată nu mă bat cu oamenii. Cred ca am avea toti de suferit”, a declarat Victor Ponta.

Victor-Viorel Ponta (n. 20 septembrie 1972, București) este un om politic român cu origini albaneze și italiene, care din 7 mai 2012 deține funcția de prim-ministru al României. Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat din februarie 2010 până în 2015 și este deputat de Gorj.

În 1995 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București. Până în 1998 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, iar între 1998 și 2002, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică. Între 2000 și 2001 a ocupat funcția de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor.

A intrat în politică în 2001 la invitația lui Adrian Năstase, căruia i-a fost asistent la catedra de Drept Internațional Public. Tot Adrian Năstase i-a propus un rol în Guvernul României: șef al Corpului de Control al Guvernului. De asemenea Adrian Năstase i-a fost și coordonator al lucrării de doctorat, terminată în 2003.

În noiembrie 2003 a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat, funcție pe care a ocupat-o până pe 18 noiembrie 2006. În iulie 2003 a devenit vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD). A îndeplinit această funcție până în 10 iulie 2004, când a avut loc o restructurare în PSD, prin suspendarea delegației permanente și înființarea unui Birou Coordonator. Cu acest prilej, Adrian Năstase a declarat că activitatea lui Ponta de finalizare a negocierilor de integrare este foarte importantă. Pe 10 decembrie 2006, la congresul PSD, a fost reales vicepreședinte al acestui partid.

În același timp în 2004, Victor Ponta a devenit unul dintre cei mai tineri parlamentari români, fiind ales membru al Camerei Deputaților. Din decembrie 2004 este deputat PSD de Gorj, iar în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, Victor Ponta este ales pentru a doua oară deputat de Gorj, în colegiul uninominal nr. 6 din Târgu Jiu.

În februarie 2010, Victor Ponta a candidat la președinția Partidului Social Democrat, cu un mesaj de înnoire, dinamizare și regăsire a identității social-democrate a partidului și a fost ales noul lider al formațiunii. Ponta a aliniat PSD la Alianța de Centru-Dreapta (ACD), compusă din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Conservator (PC), din reuniunea celor trei formațiuni rezultând Uniunea Social-Liberală (USL). Mai apoi, a semnat o alianță cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), partid desprins din PSD, intitulată Alianța de Centru-Stânga (ACS).

În urma căderii Guvernului Ungureanu, ca rezultat al adoptării moțiunii de cenzură propusă de Uniunea Social-Liberală, în luna mai 2012, Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României și în fruntea guvernului, devenind astfel cel mai tânăr prim-ministru din Europa. Deși așteptările erau mari, guvernările Ponta rămân în istorie ca perioada de conflict instituțional dintre Președinție și Guvern, precum și de vânătoare a „corupților”, adesea adversarii politici fie ai premierului, fie ai fostului președinte Traian Băsescu.

În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. În primul tur de scrutin, de la 2 noiembrie, au existat 14 candidați înscriși în cursă, prezența la vot fiind de 9.723.232 persoane, reprezentând 53.17% din numărul cetățenilor cu drept de vot.

Prim-ministrul Victor Ponta s-a clasat pe primul loc, cu un număr de 3.836.093 voturi, reprezentând 40,44% din totalul voturilor exprimate, iar pe locul doi s-a clasat primarul Sibiului, Klaus Iohannis, cu 2.881.406 voturi, reprezentând 30,37% din totalul voturilor exprimate. Deoarece nici un candidat nu a obținut un scor de 50% plus 1 din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, a avut loc al doilea tur de scrutin, la data de 16 noiembrie 2014. Înainte de alegerile au avut loc în diferite orașe din România demonstrații împotriva Guvernului și a premierului. Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, iar azi la un an de la acele evenimente a fost nevoit să își prezinte demisia din funcția de premier.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.