Tinerii interesați de mersul lucrurilor la nivel de Parlament European, a primit recent invitația la un program dedicat lor.

European Youth Event (EYE) este un program care a început în 2014 și este dedicat tuturor tinerilor care își doresc să vadă, în primul rând cum se schimbă programele europene, dar vor avea ocazia să propună tot felul de proiecte dedicate tinerilor din întreaga Uniune Europeană.

„Împreună putem face o schimbare” este noul motto al Evenimentului european pentru tineret. Aproximativ 7.000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani din întreaga Europă se vor reuni la Strasbourg, în perioada 20-21 mai 2016, pentru a discuta despre problemele europene actuale.

Pentru o eficiență crescută se vor accepta înregistrările de grup, astfel că dacă și tu faci parte dintr-un grup care este interesat de evoluția lucrurilor în ceea ce îi privește pe tinerii Europei, nu ezita să te înscrii pe site-ul oficial, pentru una dintre temele de anul acesta.

– Război și pace: perspective pentru o planetă pașnică

– Apatie sau participare: strategia pentru o democrație vibrantă

– Excludere sau access: măsuri împotriva șomajului în rândul tinerilor

– Stagnare sau inovare: mediul de muncă în viitor

– Eșec sau succes: căi noi pentru o Europă durabilă.

Practic, dacă faci parte dintr-o asociație liceală sau universitară, ești invitat să îți înscrii grupul în program și să te pregătești să schimbi lumea pentru tine, dar și pentru tinerii care ne vor succeda. Condițiile de participare, formularul de înscriere dar și alte detalii care te-ar putea interesa se găsesc pe site-ul oficial al programului și te așteaptă.

Vei avea ocazia să faci parte dintr-un program cosmopolit, în care vei cunoaște oameni și culturi diferite de a noastră și te va ajuta să îți lărgești orizonturile, în vederea unei cariere cu adevărat desăvârșite. Nu ignora potențialul pe care acest program îl are, mai ales în ceea ce privește modelarea minților tinere ale europenilor, pentru că acesta este un din proiectele care poate, într-adevăr să influențeze viitorul nostru, al tuturor.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.