În ședința ordinară de ieri, consilierii locali au respins plata subvenței cerute de către fostul distribuiror Termica, pentru perioada 1-15 octombrie.

Concret lichidatorii judiciari ai societății aflată în faliment, au cerut 610.560 de lei pentru acoperirea pierderilor reale înregistrate. De remarcat că în prima jumătate a lunii octombrie, a fost livrată 2.582 Gal la consumatorii finali, ceea ce reprezintă doar 57% din gigacaloria furnizată de la gardul ” SC BIOENERGY”.

Legislativul local a avizat, în septembrie, plata acestor pierderi în baza documentelor justificative, la acea vreme serviciul fiind prestat tot de “Termica”.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a afirmat că ar fi fair play ca acest proiect să fie aprobat.

„Este ultima solicitare a celor de la Termica, pentru aceste pierderi. Așa cum se știe, noi am aprobat pe luna august, septembrie și jumătate din octombrie,  plata acestor pierderi, în baza documentelor justificative. Având în vedere situația de acolo și de fair play-ul de care s-a dat dovadă, asigurând apa caldă,  ar trebui să fim și noi la fel de fair play și să le aprobăm această cerere”, a afirmat Ion Lungu.

După ce comisiile și-au dat avizul, consilierul PNL Niculai Barbă, a spus că această sumă nu este justificată, deoarece în aceea perioadă s-a asigurat doar  apa caldă.

„Parcurgând documentele am observant că dacă nu sunt niște neglijențe, atunci sigur acestea sunt nelegale, în ceea ce privește documentele justificative”, a afirmat Niculai Barbă, consilier local PNL.

În aceste condiții, prețul real mediu al unei gigacalorii a fost de 500 de lei, din care consumatorii casnici plătesc doar 185 de lei, restul fiind suportat de Primărie.

În prezent, distribuitorul agentului termic în municipiul Suceava este “Thermonet”.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.