Revoluția Română a fost și se dovedește încă a fi, doar o basculare totală a valorilor, din bine în rău și invers ceea ce duce, datorită inerțiilor normale unei civilizații înzestrate cu un pic de rațiune și un dram de memorie, la un haos total. Trecerea de la ”marea pădure” la copacul singular fără o perioadă de educare a individualității și fără o pregătire a omului în ceea ce privește costul ”libertății”, este o catastrofă deoarece este imposibil ca un fost arbore din mijlocul unei păduri să fie capabil să se descurce singur și încă pe un teren din ce în ce mai arid. Așa că, dresați subliminal de 45 de ani de comunism, cetățenii și-au căutat repere sau paveze împotriva necunoscutului iar acestea au fost cu plăcere oferite de cea mai organizată parte a societății, adică fosta conducere de partid și de stat.
Problema copacilor ”pavăză” este că ei nu vin niciodată singuri și, cu cât sunt mai impozanți, cu atât mai mare este ”pădurea” pe care o ascund în spatele lor. Peste 25 de ani de perindare la ”putere” au dus nu de puține ori la necesitatea schimbării copacilor de fațadă și asta nu pentru că noi am avea nevoie de mai multă protecție ci pentru că ”pădurile” au nevoie să rămână ascunse vederii și înțelegerii noastre, astfel că ele și-au creat o adevărată pepinieră de copaci impozanți în spatele cărora să rămână nevăzute.
Într-o altă parabolă un regretat poet se întreba cine sunt ”păpușarii” din spatele figurilor publice exponențiale pentru societatea românească? Greșeala lui a fost doar aceea că a presupus că în spatele ”copacilor” se ascund niște oameni care urmăresc interese veroase, când în fapt în spatele copacilor se ascunde ”pădurea” acelora care profită de pe urma lor. Dacă pe vremea comunismului erau 5 ”cu mapa” la fiecare 3 ”cu sapa”, am ajuns ca astăzi să avem 10-12 controlori pentru fiecare muncitor iar dacă numărul muncitorilor scade alarmant de repede, numărul controlorilor crește și mai repede, deoarece Statul este mult mai preocupat de a-și controla cetățenii decât de orice altceva.
O vreme am sperat ca drujba DNA-ului să elimine îndeajuns de mulți copaci încât să ajungem să putem vedea ”pădurea” dar tot ce s-a realizat a fost numai evidențierea copacilor din rândul doi și, dacă au ”căzut” și câțiva dintre aceștia, a acelora din rândul trei. Am ajuns la concluzia că Statul este exponentul ”pădurii din spatele copacilor” și nu al cetățenilor săi, acesta fiind și motivul pentru care continuăm să alegem partide în loc de oameni și planuri în loc de fapte.
Lasa un raspuns