Totodată a fost modificată și completată, printr-o Ordonanță de urgență, Legea privind Statutul polițistului care, a creat un nou cadru de recrutare a polițiștilor.
Această Ordonanță de Urgență creează cadrul legal pentru reîncadrarea în funcție a foștilor polițiști care au încetat raporturile de serviciu la cerere, prin demisie, prin numirea într-o altă funcție publică, ca urmare a reorganizării unității de poliție ori după pierderea capacității de muncă, dar pe care între timp și-au recăpătat-o. La reîncadrare, polițiștii vor primi aceleași grade profesionale pe care le dețineau la data trecerii lor în rezervă. Nu vor putea fi reîncadrați foștii polițiști ale căror raporturi de serviciu au încetat la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții de pensionare ori ca urmare a destituirii din poliție, acordării calificativului nesatisfăcător în urma evaluării anuale, condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă, nepromovării examenului de definitivare în profesie, nedefinitivării studiilor cerute de lege sau încadrării frauduloase.
O altă reglementare adusă de actul normativ vizează instituirea unei reguli potrivit căreia raporturile de serviciu ale polițiștilor încadrați direct să nu poată fi modificate prin delegare, detaşare, mutare și transfer, timp de cel puţin trei ani de la numirea în prima funcţie, cu excepția situației în care intervine reorganizarea unității.
Măsurile cuprinse în actul normativ adoptat astăzi au avut în vedere asigurarea resurselor umane necesare îndeplinirii responsabilităților pe care Ministerul Afacerilor Interne și structurile din subordine le au cu privire la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și asigurarea climatului de legalitate, inclusiv în contextul celor două procese electorale din acest an și al creșterii fenomenului migraționist la nivel european. Pe de altă parte, a fost luat în considerare faptul că mecanismele de școlarizare existente la nivel instituțiilor de învățământ ale MAI, chiar și după mărirea la maxim a capacității de școlarizare, nu permit reducerea deficitului actual de resurse umane.
În ceea ce privește Ordonanța Guvernului, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Iulian Surugiu, a declarat pentru Suceava Live că „aceasta are părți bune și părți proaste, dar aș pleca de la ideea că o Ordonanță a Guvernului nu poate modifica o lege organică. Eu înțeleg că este o situație de excepție, dar am spus, la vremea respectivă, să fie stipulat în Ordonanță, că acționează doar o perioadă de trei sau șase luni, cât se fac încadrările din surse externe. Aceste lucruri nu se regăsesc în Ordonanță, fapt pentru care vom solicita Avocatului Poporului să ia act de aceasta și să ceară desființarea ei”.
Totodată, Iulian Surugiu a precizat că se dorește reducerea școlarizării agenților de poliție de la doi, la un an, iar practica pe care ar face-o agenții trebuie plătită. În aceste condiții, lipsa angajaților s-ar rezolva.
Lasa un raspuns