Cetățenii vor avea pe buletinul de vot următoarea întrebare: „Sunteți de acord cu revenirea localității Dolhasca de la statutul de oraș la statutul de comună?”.
În expunerea de motive, primarul Maria Cojocaru a făcut o trecere în revistă a modului în care comuna Dolhasca a devenit oraș.
„Prin modificarea statutului s-a dorit modernizarea localității și creșterea nivelului de trai al cetățenilor, întrucât, din anul 2004, când localitatea Dolhasca a fost declarată oraș și până în prezent, nu s-au îmbunătățit semnificativ condițiile de trai ale locuitorilor, aceștia trăind în continuare la oraș, dar cu condiții de comună, iar cetățenii nu au venituri suplimentare. De aceea propunerea mea este realizarea unui referendum la nivel local, în data de 24 aprilie 2016, pentru a consulta cetățenii cu privire la revenirea localității la statutul de comună”, a afirmat primarul PSD Maria Cojocaru.
Edilul a precizat că un factor determinat pentru inițierea acestui referendum a fost creșterea taxelor și impozitelor pentru locuitorii din orașul Dolhasca, odată cu schimbarea Codului fiscal.
Viceprimarul PNL al orașului, Decebal Dumitru Isachi, a arătat că există, la nivel central, un proiect de lege inițiat de viceprim-ministrul Vasile Dîncu prin care se dorește o noua clasificare, prin care să se poată utiliza bani pentru anumite tipuri de investiţii spre localităţi sau arii cu probleme de dezvoltare.
Proiectul de lege va reglementa procedurile de trecere de la o categorie de unităţi administrativ-teritoriale la alta şi cea de actualizare a clasificării localităţilor urbane şi rurale.
Trecerea de la o categorie la alta se va putea face la propunerea consiliilor locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor implicate.
„Cetățenii orașului Dolhasca au dreptul să se exprime în ceea ce privește trecerea de la statutul de oraș la cel de comună. În același timp, trebuie să îi informăm că acest lucru se va concretiza în urma unui proiect de lege inițiat de un deputat în Parlamentul României și aprobat de acest for. Deci trecerea aceasta nu va avea loc în mod automat, iar acest referendum este unul consultativ. (…) Eu cred că acest subiect este unul strict electoral”, a spus viceprimarul liberal Isachi.
În replică, primarul Maria Cojocar l-a întrebat pe viceprimarul Isachi ce este greșit, în actualul context, să fie organizat un referendum în data de 24 aprilie (n.r. – dată propusă de Maria Cojocar), atâta timp cât cererea locuitorilor din Dolhasca este motivată de impozitele prea mari pe care sunt nevoiți să le plătească din cauza statutului de orășeni, dar și de lipsa facilităților din orașul lor.
În cadrul ședinței, consilierul Mircea Mihai a atras atenția că în acest moment doresc întoarcerea la statutul de comună, orașele cele mai puțin dezvoltate: Dolhasca și Liteni, și nu în cele care s-au făcut investiții.
În cadrul ședinței au fost propuse două amendamente, resectiv stabilirea ca dată de organizare a referendumului, 17 aprilie și formularea clară a întrebării care va fi pe buletinul de vot. Ambele au trecut cu 16 voturi pentru și niciunul împotrivă.
Pentru a fi considerată oraş, o localitate trebuie să îndeplinească nişte indicatori minimali de dezvoltare urbană. Spre exemplu, cel puţin jumătate din străzi trebuie să aibă canalizare, lucru care nu se întâmplă la Dolhasca. Totodată, potrivit normelor, aici ar trebui să funcționeze un spital, dar acesta a fost închis în urmă cu 10 ani.
Organizatorii referendumului anunţă că sunt înscrişi pe listele permanente aproximativ 8.179 de persoane cu drept de vot. Pentru validarea referendumului, 30% dintre aceştia trebuie să-şi facă drum pe la urne şi 25% trebuie să exprime voturi valide. 50%+1 dintre voturi vor da rezultatul referendumului.
Lasa un raspuns