Dragos HutuleacO constantă a oamenilor pesimiști este privirea ațintită spre pământ, ca și cum ar aștepta de acolo să răsară soluțiile pentru toate problemele avute sau închipuite. Între noi fie vorba, mulți dintre noi ne alimentăm negativismul cu probleme imaginare, care se petrec mai mult în capul nostru decât de-adevăratelea. Ne gândim mai mult la ce se poate întâmpla rău decât la ce se poate întâmpla bine, iar această viziune ne distorsionează în mod negativ imaginea pe care o avem asupra viitorului, reușind astfel să ne inducem o stare nu tocmi potrivită pentru a reuși în viață.

Ca remediu aflat la îndemâna tuturor pentru această stare, ar trebui să vă obișnuiți ca atunci când va plimbaţi să nu priviţi în jos mai mult decât trebuie. Nu cred că perspectiva oferită de vârful pantofului este grozav de benefică. Ba chiar din contră, dacă cumva în deplasarea noastră suntem însoţiţi şi de ceva gânduri neplăcute, o asemenea atitudine nu face decât să adâncească sentimentul de nemulţumire. Aşadar, ridicaţi ochii din pământ! Dacă îi ţineţi acolo, cine ştie ce fată sau băiat frumos trece pe lângă dumneavoastră şi nu-i observaţi. Cine ştie ce alte motive de bucurie pot să vă apară în faţa ochilor şi să nu le vedeţi fiind prea preocupaţi de studierea glodului. Priviţi tot timpul înainte, aceasta este direcţia pe care trebuie să o aveţi tot timpul în vedere. Privind spre pământ, te vei îndrepta înspre acolo, privind înainte, vei ajunge unde vrei. Ştiuuu, ştiuuuu… ceea ce am afirmat mai sus este un clişeu. O fi! Dar dă rezultate şi nu vă costă absolut nimic să vă faceţi o obişnuinţă din a ţine capul sus şi a privi înainte.

Această atitudine va provoca schimbări vizibile suficient de repede în subconştientul dumneavoastră, deoarece îi oferă acestuia din urmă alt tip de informaţie cu care să lucreze.

Este demonstrat că, atunci când privim în jos, asociem această deprindere cu experienţe, gânduri, trăiri negative şi ne focusăm toată atenţia pe nemulţumirea creată de către acestea. Practic, această perspectivă (vedem doar câţiva metri în faţă, fără a observa alte lucruri din jurul nostru), nu ne permite să ne deconectăm de la acele experienţe care ne tulbură existenţa.

Atunci când ridicăm privirea din pământ, avem o viziune mai largă a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, iar această perspectivă ne dă şansa de a ne deconecta de la gândurile pesimiste încercate. Faptul că putem vedea o persoană agreabilă, o situaţie nouă pe lângă care am fi trecut nepăsători dacă privirea mai era în pământ, un anumit peisaj, o floare, o maşină la care visăm, etc., ne deconectează brusc de la starea de nemulţumire şi ne îndreaptă gândurile spre altă zonă, mult mai propice dezvoltării personale. Subconştientul nostru ia brusc o pauză de la infuzia cu negativism şi începe să lucreze imediat pentru vindecarea noastră interioară, pornind de la impulsul dat de noua perspectivă oferită de ochii noştri, ce văd deja mai departe.

Aşadar, lăsaţi ochii dumneavoastră să întâlnească alţi ochi în plimbările pe care le faceţi, lăsaţi-i să vadă cât mai mult şi cât mai departe… acest gest simplu contribuie şi el la construirea încrederii în propria-ţi persoană mai mult decât pare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.