Sâmbătă, la 112, în jurul orei 23:30, a fost anunțat un incendiu la o locuință din municipiul Suceava, cu posibilitatea ca două victime să fie în interior. Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor, ardea violent casa de locuit, construită din BCA, cu o suprafaţă de 35 de metri pătraţi, în totalitate, existând pericolul de propagare la două anexe. Martorii au declarat că în interiorul casei a explodat şi o butelie de aragaz, după izbucnirea incendiului.
În incendiu au ars bunuri materiale din cele două camere ale locuinţei – obiecte de mobilier, materiale textile, tâmplărie din lemn, aparate electrocasnice, structura din lemn a acoperişului, tâmplăria din lemn şi altele.
Din nefericire, după ce au pătruns în locuinţă, pompierii militari au găsit cele două victime carbonizate.
Doi bărbați, tatăl proprietarului, de 82 de ani, și fratele proprietarului, de 56 de ani, au necesitat acordarea primului ajutor, aceștia suferind atacuri de panică.
Ulterior, au refuzat transportul la spital.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum deteriorat şi neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.
Lasa un raspuns