Un bărbat de 57 de ani, din județul Buzău, care traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure, a avut parte de un sfârșit tragic.

Duminică, în jurul orei 16:45, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, la intersecţia cu strada Nicolae Iorga, un bărbat de 52 de ani din localitate, l-a surprins și accidentat pe bărbatul de 57 de ani.

În urma impactului, victima a căzut la pământ, după care, a fost lovită și de autoturismul condus de un tânăr de 18 ani din comuna Todireşti, care circula în spatele primului autoturism. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul pietonului de 57 de ani.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele  fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.