Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a afirmat joi, 28 februarie, că este destul de suspect că la unele primării apar mereu facturi neplătite cu aceleași firme.

În cadrul conferinței de presă susținută după ședința Consiliului Județean, Nechifor a spus că asupra acelor contracte cineva trebuie să își asume legalitatea facturilor și lucrările. Totodată,  în opinia preşedintelui CJ, trebuie avut în vedere și modul cum s-au făcut respectivele lucrări.

Dacă nu vor fi elucidate, Nechifor a spus că va apela și la  Corpul de Control al premierului, deoarece situația arieratelor care vin de la primării „nu bat nici una dintre ele cu ceea ce exista valoric raportat până atunci”. Cătălin Nechifor a cerut primarilor să îşi diminueze arieratele. El a dat exemplu faptul că Vatra Dornei are 42 mld  arierate, Suceava 37, G Humorului 17 mld, Moldovița 17 mld arierate. Prin hotărârea Guvernului Primăriile sunt obligate să stingă 85% din arierate și cu alte fonduri decât cele proprii.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.