În urma licitației efectuate de Consiliul Județean Iași, firma Search Corporation a fost desemnată câștigătoare, urmând ca în cel mai scurt timp să realizeze servicii de proiectare, necesare pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice. Acestea constau în studii de fezabilitate, studii de teren, expertize tehnice pentru drumuri și poduri, cât și documentații pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiții „REGIUNEA NORD – EST AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI – SUCEAVA”.

Acest proiect vizează refacerea DJ 281, 281B, 281D şi 282 pe raza judeţului Iaşi, pe traseul Iaşi – Gropniţa – Focuri – Cotnari – Sireţel – Lespezi – limită judeţ Suceava. Tronsonul sucevean al drumului va pleca de la limita cu judeţul Iaşi, spre Budeni-Dolhasca pe DJ 208A – Liteni – Udeşti – Bosanci – Ipoteşti – Suceava, de unde s-ar face legătura cu DJ 209C spre Moara Liteni – Moara Voniceni şi spre DJ 209D Zahareşti – Stroieşti – Vâlcele – Costâna – Dărmăneşti, spre DN 2.

Lungimea totală a drumului este de 172,3 km, din care 147 km până la Suceava. Valoarea totală a proiectului este estimată la 79,8 milioane de euro. Pentru a putea obține finanțarea din partea Comisiei Europene, proiectul trebuie depus până la data de 16 noiembrie.

drum suceva-iasi

Un alt drum, DN 18 Iacobeni – Cârlibaba, va fi modernizat în 24 de luni

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a semnat în cursul săptămânii trecute contractul de Proiectare și Execuție Reabilitare DN 18 Moisei – Iacobeni. Proiectul prevede remedierea lucrărilor existente și finalizarea lucrărilor rămase, respectiv LOT 4 Cârlibaba – Iacobeni.

În cadrul acestui proiect, reabilitarea DN18 va începe de la km199+400, ce marchează ieșirea din localitatea Cârlibaba, până la km 220+088, la intersecția dintre DN18 și DN17 în localitatea Iacobeni. Lungimea totală a drumului în interiorul localităților este de 12.113 km și 8.575 km în afara acestora. Drumul este clasificat ca drum național, având două benzi de 3.5 metri lățime fiecare.

Contractul are o valoare de 59.84 milioane fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată de Banca Europeană de Investiții și Guvernul României. Durata contractului este de 48 de luni, din care 24 de luni pentru Proiectare și Execuție Lucrări (120 de zile proiectare) și 24 de luni perioadă de grație.

Porțiune din drumul de la Cârlibaba ce va fi modernizată

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.