Duminică, 26 iunie, de la ora 18:00, Corala „Ciprian Porumbescu” va susține un concert extraordinar la Biserica „Sf. Mina” situată în cartierul Obcini din Suceava.

Concert deosebit la Biserica „Sf. Mina” din Suceava

În cadrul spectacolului, corala va interpreta partituri din mai multe stiluri compoziționale, precum: muzică sacră, romanțe, piese patriotice și prelucrări folclorice.

Corala Ciprian Porumbescu din Suceava este dirijată de preot profesor Lucian Tablan-Popescu și coordonată de profesor Ionuț-Vichentie Ilisoi. 
Corala mixtă „Ciprian Porumbescu” a Asociației Culturale „Creștinii Bucovinei” din Suceava face parte astăzi din cele mai importante asociații muzicale din România. Întemeiată în 1865 de compozitorul romantismului românesc și mare apărător al unității naționale românești, Ciprian Porumbescu, și de profesorul de muzică al acestuia, Ștefan Nosievici, corala s-a dedicat încă de la început promovării moștenirii muzicale românești, fie ea de sorginte religioasă, laică sau de formare spirituală a publicului.

Din repertoriul de bază al Coralei Ciprian Porumbescu fac parte mai ales cântece clasice, bisericești și cântări liturgice, arii din opere, șansonete și cântece laice. Ansamblul coral este condus de 13 ani de preotul și profesorul Lucian Tablan-Popescu. Ca absolvent al Academiei Gheorghe Dima din Cluj, Transilvania, a reușit să se impună repede și a obținut peste 150 de premii și medalii la concursuri corale românești și internaționale.

Dintre cele mai importante distincții ale Coralei și dirijorului ei fac parte medalia de aur de la concursul Franz-Schubert în Viena – 2014 și cele două medalii de aur și medalia de argint la European Choir Games și Grand Prix of Nations, desfășurat în Magdeburg, Germania 2015.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.