Comisia juridică din Senat a dat aviz negativ în cazul solicitării DNA de ridicare a imunității senatorului Titus Corlățean în dosarul „Diaspora”.
Au fost 5 voturi „împotrivă” și 3 voturi „pentru” în comisia juridică.

titus_corlatean_70536900

Procurorii DNA susțin că „în contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlățean, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte.”

DNA mai susține că fostul ministru de Externe a cauzat și „o vătămare a intereselor legitime” ale MAE, interese care constau în buna funcționare a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României în străinătate și în îndeplinirea de către acestea, în condiții optime, a atribuțiilor legale privind apărarea, în străinătate, a drepturilor cetățenilor români.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.