Sâmbătă, Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene a PSD Suceava a decis dizolvarea organizaţiilor municipale Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi pe cea a oraşului Gura Humorului şi a exclus patru consilieri locali PSD. Cele patru organizaţii au fost dizolvate întrucât nu au obţinut rezultatele scontate în alegerile locale.

Alexandru Rădulescu, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, a declarat că în cadrul ședinței Comitetului executiv, desfășurată sâmbătă la Frasin, s-a decis dizolvarea organizaţiilor locale din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi numirea preşedinţilor interimari Gheorghe Apetri în Vatra Dornei, Adrian Posa în Câmpulung Moldovenesc şi Nicolae Cazacu în Gura Humorului. La Biroul Permanent al organizaţiei municipale Suceava a fost numit ca preşedinte interimar Dan Ioan Cuşnir, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.

La solicitarea unor preşedinţi de organizaţii locale s-a aprobat retragerea sprijinului politic pentru patru membri PSD aleşi consilieri locali ca urmare a încălcării unor prevederi statutare, aceştia urmând să fie înlocuiţi de supleanţi în consiliile locale respective.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.