Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, s-a procedat la oprirea și interceptarea persoanei în cauză, fiind identificat un bărbat, de 44 ani, din comuna Slatina, iar cu ocazia controlului bagajului pe care acesta îl avea asupra sa, într-o geantă din rafie au fost găsite un număr de 500 de pachete de țigarete de proveniență ucraineană, în valoare de circa 6.000 lei, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „contrabandă”, cercetările fiind continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava.
Lasa un raspuns