Duminică, 31 iulie, la Mănăstirea Sf. Mina din Roșiori (la 17 km de municipiul Fălticeni), va avea loc sfințirea Bisericii Mici cu hramul Sf. Mina și Maica Domnului „Umilenia”. Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Mitropolit Vlasie împreună cu un numeros sobor de arhierei și preoți.

Mănăstirea Sf. Mina își primește credincioșii din luna iunie 2010 şi are obşte de călugări, 7 vieţuitori, stareţ preacuviosul Arhimandrit Vamava Ene. Are hramurile: „Sfântul Mare Mucenic Mina”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, „Sfântul Ierarh Vlasie” şi „Sfântul Apostol Vamava”.

O mare bucurie s-a înfăptuit pe 13 iunie 2004, când la mănăstire au ajuns o părticică din Lemnul Sf. Cruci a Mântuitorului și părticele ale Sfinților Sf. Mc. Modest și Emoghen primite de la Ierusalim. Apoi, în anul 2005, s-au primit părticele ale Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, Sf. Ier. Ghenadie și Sf. M. Mc. Pantelimon, împreună cu icoanele Maicii Domnului „Maica Domnului Grabnic Ajutătoare” și „Gherontissa” din Sfântul Munte Athos. La 2 mai 2010, prin rugăciunile sfinților și Binecuvântarea Maicii Domnului s-au adus o părticică din Brâul Maicii Domnului, Încălțămintea Sf. Ier. Spiridon, și părticele ale: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ier. Nicolae, Ioan Maximovici, Sf. Ap: Matei, Vartolomeu, Filip, Sf. Mc.: Procopie, Luchian, Agapit, Lavru, Victor, Severian, Marina, Hristina, Iustina, Sf. Cuv. Antonie, și alți Sfinți ce au împodobit baldachinul cu sfintele moaște.Manastirea este situată pe şoseaua naţională Fălticeni – Roman, la 17-18 kilometri de Fălticeni, ramificaţie stânga un kilometru, pe drum de piatră. Ansamblul mănăstiresc este construit pe locul numit „Dealul Bisericii”, într-o zonă cu un peisaj mirific, în care apele Moldovei se desfată într-o câmpie largă ce se împleteşte, în zare, cu pădurile la poalele munţilor Carpaţi. Se vede astfel toată valea Moldovei cu satele Roşiori, Giuleşti, Vadu Moldovei, Boroaia, Răuceşti, Drăguşeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.