Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus, la data de 30 iulie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale față de suspectul Zlotar Petrică, pentru săvârşirea infracțiunii de ultraj.

Într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți se arată că la data de 29 iunie 2016, în intervalul orar  20:30-20:45, în timp ce se afla în faţa barului SC „N.” SRL din comuna Arbore cât şi ulterior în curtea locuinţei sale din comuna Arbore, judeţul Suceava, a proferat ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea persoanei vătămate – agent de poliţie G.I., aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.

Prin ordonanţa procurorului de caz, față de inculpatul Zlotar Petrică s-a dispus măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore începând cu data de 30 iulie, ora 05:00, iar prin ordonanța procurorului de caz din data de 30 iulie, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 31.07.2016, ora 05:00, după expirarea duratei măsurii preventive a reţinerii.

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.