Potrivit IPJ Suceava, incidentul s-a petrecut duminică noapte şi a fost sesizat prin 112. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că, în cursul serii, un autoturism a oprit în zona cantonului, iar din el a coborât un bărbat care a aruncat înspre canton un recipient, după care a izbucnit incendiul. În cantonul silvic locuieşte o familie, care în momentul producerii incendiului nu se afla în clădire. Incendiul a afectat o cameră folosită ca bucătărie, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior.
După stingerea flăcărilor, pompierii au stabilit drept cauză a incendiului ”folosirea intenţionată a unei sursei de aprindere”. În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti a fost identificat suspectul M. Vasile, de 37 de ani, din Gura Humorului, împotriva căruia s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Suspectul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Piromanul de la Gura Humorului, reținut
Un bărbat din Gura Humorului a fost reţinut de poliţie şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, după ce a dat foc unui canton silvic.
Lasa un raspuns