Tocmai de aceea, în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii poliţiştii derulează campania „Tăcerea te face complice – Opreşte violenţa!”. Campania îşi propune responsabilizarea tuturor în a denunţa faptele de violenţă, astfel încât să poată fi prevenire din timp potenţiale drame şi tragedii.
La nivelul întregului judeţ au avut loc întâlniri cu cetăţenii, iar poliţiştii de proximitate au mers în familiile în care au fost înregistrate fapte de violenţă pentru a vorbi cu victimele şi a gestiona evoluţia ulterioară a situaţiilor conflictuale.
Un aspect important al campaniei este promovarea ordinului de protecţie – un instrument legislativ extrem de util în vederea prevenirii recidivei faptelor cu violenţă.
Astfel, la nivelul tuturor posturilor de poliţie vor exista formulare tipizate de solicitare a ordinului de protecţie, poliţiştii urmând să consilieze victimele şi să le expună posibilitatea formulării unei astfel de cereri. Trebuie precizat că în primele 6 luni ale anului 2016 au fost solicitate 17 asemenea ordine de protecţie, faţă de doar 7 în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Legea nr. 217/2003 privind combaterea violenţei în familie a fost modificată la finalul anului 2015, mai exact pe 30 decembrie, atunci când în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 979 a fost publicată Legea nr. 351/2015, act normativ care deja îşi produce efectele.
Concret, potrivit documentului, cererile pentru emiterea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie se vor judeca de urgenţă, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii.
„Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie”, scrie în actul normativ menţionat anterior.
Măsura, adoptată de parlament în luna decembrie, vine în contextul în care, până acum, soluţionarea cauzelor privind emiterea ordinului de protecţie se realiza foarte greu, termenele de judecată fiind adesea prelungite.
Înainte de a-i fi aduse modificări, în Legea privind combaterea violenţei în familie era stipulat, la art. 27, faptul că un ordin de protecţie emis în condiţiile legii se judecă”de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie”, fără a fi însă prevăzut un termen – limită.
Conform legii, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică, ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţa din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei că, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri, respectiv obligaţii sau interdicţii.
Obligaţiile şi interdicţiile care pot fi impuse agresorului prin ordinul de protecţie:
Se poate dispune:
– evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate
– reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei
– limitarea dreptului de folosinţa al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajata încât agresorul să nu poată veni în contact fizic cu victima
– obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victima, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate,
– interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic
– interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţa sau în orice alt mod de comunicare actual şi accesibil cu victima, obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute
– încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora
Prin aceeaşi hotărâre, instanţă poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială. Instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Măsurile pot fi dispuse pentru o perioadă de maxim 6 luni, putând fi prelungit în baza unei noi cereri.
Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenta judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.
Exemplu:
Într-o sentinţă civilă pronunţată în această materie de o Judecătorie din Bucureşti, agresorul a fost obligat la păstrarea faţă de reclamanta şi copilul acesteia a unei distanţe minime de 300 m, cu excepţia prezenţei în sala de judecata la termenele de judecată privind divorţul.
De asemenea, aceeaşi distanţă trebuie păstrată, potrivit dispoziţiilor instanţei faţă de reşedinţa victimei – anterior domiciliu comun al soţilor – şi faţă de şcoală unde studiază copilul.
Agresorului îi este interzis orice contact direct, telefonic sau de altă natură cu reclamanta şi minoră, acesta fiind obligat să predea poliţiei orice arme deţinute, existând suspiciunea că se afla şi la acest moment în posesia unei arme de foc.
Prin acelaşi ordin de protecţie, locuinţa copilului a fost stabilită la mama, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de divorţ.
Hotărârea a fost comunicata de îndată secţiei de poliţie competentă a o pune în aplicare.
Calitatea procesuală activă
Semnificativ e faptul că atât victima personal, cât şi reprezentantul legal pot introduce cererea pentru emiterea ordinului.
Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de “reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei.”
Sigur că acest articol întăreşte atât autoritatea organizaţiilor non-guvernamentale acreditate, dar şi responsabilitatea lor. Se impune găsirea unei formule în care se exprima acest acord pentru nu a putea fi contestată calitate procesuală, precum şi acordul victimei.
La depunerea cererii nu se plăteşte taxa de timbru.
Punerea în executare a ordinului
Art. 27 arata ca pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsa, al altui membru al familiei.
Formularea determina interpretarea logică relativă la faptul că nu este necesar a se apela la un executor judecătoresc ( ca în varianta “ clasică“ a procedurii evacuării ) – ceea ce ar presupune plata onorariului executorului, solicitarea către instanţă de a se încuviinţa executarea silită, deci costuri importante – ci se apelează direct la poliţie.
Sancţiunea nerespectării ordinului
Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.
În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Este cert că la acest moment ordinul de protecţie şi însăşi aplicarea acestei măsuri reprezintă un element de noutate pentru sistemul legislativ românesc, ca de altfel şi pentru instituţiile abilitate să îl pună în execuţie.
Lasa un raspuns