De Ziua Mondială a Zâmbetului, pe 7 octombrie 2016, la Vatra Moldoviței, pe fețele copiilor s-a citit multă lumină și veselie. Îndrumați de  cadre didactice ce știu să sădească bucuria de a trăi frumos în sufletele generației tinere, elevii Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței și voluntarii GLT „Young Generation Vatra Moldoviței”, au fost implicați în mai multe activități cu caracter nonformal, specifice particularităților individuale și de vârstă ale participanților.

Elevii clasei a III-a, îndrumați de prof. Ilaria Pușcă, au demonstrat că zâmbetul te face fericit și-ți aduce de fiecare dată o stare de bine. Au motivat prin exemple proprii, de ce zâmbesc niște copii de vârsta lor. Răspunsurile au fost emoționante: „pentru că sunt iubiți de părinți și Dumnezeu, pentru că e pace în țară, pentru că … sunt copii”.

Elevii de la clasa a IV-a, sub atenta supraveghere a prof. Ancuța Negură, au desenat și au cântat în cinstea zâmbetelor întregii lumi. Cântecul și culoarea, frumos împletite, au menirea de a modela sufletele tinere ale copiilor. Lumea copilăriei a fost frumos conturată de pomi, case, soare, cer, copii fericiți, păsări. Acesta este universul copilului de vârstă școlară mică, strâns legat de cuvântul „familie”, dar și de „acasă” și „școală”.

La Școala Primară Ciumârna, elevii au desenat chipuri, dar au și realizat „lucrări-colaj” încadrând copilul fericit în anotimpul toamna. Prof. Simona Gherasim a asociat bogăția autumnală cu posibilitatea infinită a copilului de a primi și dărui afecțiune.

14610630_1328969617137050_1897543793_n

Și în cadrul  GLT „Young Generation Vatra Moldoviței” s-au desfășurat acțiuni specifice laitmotivului „zâmbet”. Însăși existența GLT „Young Generation Vatra Moldoviței” îi face pe copii să aibă o stare de bine – deoarece în acest loc intitulat frumos „DĂSCĂLIȚA” –  se desfășoară de ani buni, fără încetare, activități antrenante și atractive, sub atenta coordonare a prof. Ancuța Negură, președinta Fundației Umanitare „Proiecte Limburg România”

Voluntari mai vechi și mai noi, profesori și părinți, copii mari și mici, au zâmbit frumos și natural, în urma bucuriei de a-și petrece timpul liber în mod fructuos. Prin jocurile de stimulare a atenției, creativității, a spiritului de autodepășire, dar și de echipă, copiii din Vatra Moldoviței au câștigat experiențe noi, răsplătite de zâmbete largi și inimi deschise.

14580402_1328969637137048_299744470_n

Activitățile s-au încheiat printr-o repetiție mult așteptată în cadrul Cercului de Folclor de la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, coordonat de prof. Ilaria Pușcă.

Cântecele populare, acompaniate instrumental de orchestra foștilor elevi ai Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței, au însuflețit natura autumnală din livada „Dăscăliței”.

Bucuria de a trăi frumos, de a fi sensibil la lumină, sunet, culoare, joc, te poate face mai bun, mai iertător, mai comunicativ… și de ce nu, mai fericit!

De la la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, reprezentată prin director prof. Pușcă Traian Alin, primiți cu drag mesajul: „ZÂMBIȚI, VĂ ROG!”

14658328_1328969680470377_785633574_n

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.