Cei mai afectați de această blocare a sistemului sunt medicii de familie și medicii din ambulatoriu, care trebuie să elibereze rețete în fiecare zi.
„Într-o zi de ambulatoriu nu am putut elibera decât două rețete celor care au avut răbdare să aștepte, să stea câteva ore până s-a putut elibera aceasta. Este o problemă cunoscută și anunțată prin management central, de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a declarat medicul Doina Ganea Motan.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, a subliniat că pe secția de Nefrologie, o problemă mare o au pacienții care au suferit o operație de transplant și care au nevoie de medicamente.
„Din fericire, nu toți pacienții vin la ultima pastilă de medicație imunosupresoare. Numărul pacienților care au suferit transplant este de 70, iar aceștia sunt bine cunoscuți de către farmaciile de unde își procură medicamentele și primesc medicația. Farmaciștii trăiesc și ei în lumea noastră. Pacientul primește medicamentele, nu rămâne fără ele. Ar fi o tragedie dacă s-ar întâmpla acest lucru, deoarece nu ar mai funcționa transplantul renal și s-ar da totul peste cap. Pacientul primește medicamentele, însă prin bunăvoință, și nu este normal, atâta timp cât există o lege”, a declarat medicul Mihai Ardeleanu.
Lasa un raspuns