La ediția din acest an, la care au participat fanfare țărănești din județele Suceava, Botoșani și Iași, juriul, format din Alexandru Havriliuc, artist instrumentist, colaborator al CCB, profesor Petre Horvat, consultant artistic la CCPCT, profesor Trifan Leancă, Școala de Arte „Ion Irimescu” și Corina Scîntei, secretar, a acordat următoarele premii:
Premiul I – Fanfara din Dolhasca, Suceava, conducător Andrei Voroneanu, și Fanfara „Mugurii Siretului”, Siret, Suceava, conducător Ionel Iațchiv.
Premiul II – Fanfara Stamate, comuna Fântânele, județ Suceava, conducător Vasile Leontică, Fanfara „Florile Bucovinei” Cândești, Botoșani, conducător Nicolaie Petenschi), Fanfara „Stejarul Cordăreni”, Botoșani, conducător Constantin Dumitra.
Premiul III – Fanfara țărănească de copii din Mileanca, Botoșani, conducător Gheorghe Mitoceanu, Fanfara Sticlăria, Scobinți, Iași, conducător Constantin Curecheriu.
Juriul a acordat un Premiul Special pentru autenticitate Fanfarei „Trandafirul” Calafindești, Suceava, conducător Gheorghe Diaconescu, precum și două diplome copiilor Luca Ianis Tănase (6 ani), pentru „cel mai tânăr interpret” care a urcat pe scenă alături de Fanfara „Trandafiul” Calafindești, și Gabriela Lupancu (10 ani), din comuna Satu Mare, Suceava, care a susținut un scurt recital de cântece populare.
Lasa un raspuns