Astăzi, 14 martie, în jurul orei 7, în municipiul Vatra Dornei, a izbucnit un incendiu la o locuință socială.

La primele ore ale dimineţii, pompierii militari de la Detaşamentul Vatra Dornei, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă socială din Vatra Dornei, situată pe strada Dornelor.

La locul intervenţiei, incendiul izbucnit într-o cameră a unui imobil a surprins trei persoane în interior, putându-se produce o tragedie. Pompierii au pătruns în interior, ajutaţi de echipamentele individuale de protecţie, reuşind astfel să salveze persoanele surprinse de incendiu. Una dintre cele trei victime a primit primul ajutor medical de urgenţă din partea pompierilor de la echipajul SMURD, după care a fost transportată de urgenţă la spital.

Au ars elemente combustibile din camera de locuit, pe o suprafaţă de 12 mp, materiale textile şi elemente de mobilier. Cauza probabilă de incendiu a fost foc deschis în spaţii închise, provenit de la o lumânare nesupravegheată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.