Printr-un comunicat emis de DNA, se precizează că procurorii au extins cercetările și au identificat date și probe din care reiese suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: la data de 15.04.2004 a fost încheiat un contract comercial de închiriere de licențe IT Microsoft. Prin acest contract, compania Microsoft dorea să ofere Guvernului un acord special pentru obținerea de licențe pentru produsele Microsoft, la prețuri speciale guvernamentale.
În realitate, discountul de 47% acordat de compania Microsoft în considerarea Guvernului României ar fi fost deturnat și, implicit, banii au fost îndreptați către plata unor comisioane către persoanele implicate.
În comunicatul emis de DNA se mai precizează că un contract comercial de licențe IT s-a încheiat la un preț dublu față de prețul real solicitat de compania Microsoft, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, fără vreo fundamentare a necesarului, invocându-se în mod nereal calitatea firmei Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pe teritoriul României al licențelor IT Microsoft. Aceasta, în condițiile în care, la acea dată, existau cinci distribuitori.
Concret, compania Microsoft a facturat către Fujitsu Siemens Computers suma de 25.791.138 USD (prețul licențelor cu discount), iar Fujitsu Siemens Computers a refacturat către Guvernul României suma de 54.567.465 USD.
Prejudiciul care urmează a fi reținut în cadrul contractului comercial de închiriere de licențe este în sumă de 28.776.327 USD.
Ulterior, se mai arată în comunicat, la data de 3 noiembrie 2004, contractul cadru guvernamental a fost extins, cu privire la închirierea de produse educaționale. Extinderea s-a realizat, de asemenea, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licențele pentru administrația publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaționale, iar de discountul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.
De asemenea, nu a existat o analiză proprie a necesarului de licențe Microsoft pentru produsele educaționale, și nici a prețului, dat fiind că în cadrul programului privind Sistemul Educațional Informatizat existau astfel de licențe pentru toate calculatoarele din instituțiile și unitățile de învățământ de stat, existând o suprapunere între licențele existente cu cele ce urmau să se achiziționeze.
Prejudiciul care urmează a fi reținut îl reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece licențele achiziționate se suprapuneau cu cele existente deja în cadrul programului SEI.
Începând cu anul 2006, a crescut numărul de calculatoare la nivelul administrației publice centrale care foloseau copii adiționale ale produselor comandate în prealabil (în anul 2004). Prin urmare au fost încheiate, în anul 2008, două acte adiționale pentru achiziționarea numărului suplimentar de licențe (39.385 de licențe necesare utilizării produselor software Microsoft). Prețul acestor licențe a fost cel stabilit în contractul cadru din 15.04.2004, încheiat între Guvernul României și compania Microsoft, prin Fujitsu Siemens Computers.
DNA mai arată că deși actele adiționale au fost aprobate în cursul anului 2008, persoanele care au contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt, funcționari publici cu sprijinul reprezentantului Fujitsu Siemens Computers, Florică Claudiu Ionuț, precum și al reprezentanților Microsoft România – Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor, deoarece extinderea pentru cantitatea de 39.385 de licențe s-a realizat conform Contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, la prețurile stabilite în acesta.
Prin urmare, prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a încheierii și derulării contractului cadru comercial de închiriere licențe IT din data de 15.04.2004 și a actelor adiționale încheiate în noiembrie 2004 și în anul 2008, se ridică la suma totală de 66.965.343 USD, compus din:
– 28.776.327 USD – prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractului comercial de închiriere de licențe 15.04.2004 (reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft).
– 19.370.500 USD- prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr. 1 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece nu era necesară extinderea contractului la licențele educaționale.
– 18.818.516 USD – prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr. 2/3 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft.
Lasa un raspuns