Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că a participat joi, 2 februarie, la la ADR Piatra Neamț, la o întâlnire a primarilor municipiilor reşedință de județ pe tema depunerii documentațiilor strategice şi a repartizării orientative a sumelor pe Axa prioritară nr. 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

„Discuțiile cele mai aplicate au fost pe 4.1 «Mobilitate urbană durabilă» , acolo unde vrem să achiziționăm cele 40 de autobuze electrice. Am solicitat şi argumentat suma de 26,4 milioane euro pentru cele 40 de autobuze electrice şi pentru infrastructura lor (parcări, hale, etc.). Argumentele Sucevei au fost justificate de faptul că mai avem încă două proiecte pe fonduri elvețiene, în acest sens: infrastructură (prize, rețea ) pentru transport electric şi maşini electrice (autoturisme, furgonete şi autospeciale). De principiu am obținut astăzi aprobarea pentru finanțarea celor 40 de autobuze electrice”, a declarat Ion Lungu.

De asemenea, edilul sucevean a mai adăugat că a propus ca până la data de 30 iunie 2017 să fie încheiat un protocol în ceea ce privește sumele negociate de către cele 6 municipii reşedință de județ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.