Garda Forestieră Suceava verifică constant alertele privind starea pădurii furnizate de aplicația www.inspectorulpadurii.ro.

La una din aceste verificări, a fost identificată în zona Vatra Dornei o suprafață de pădure de 1,05 ha în care s-au găsit 31 de cioate provenite din tăieri ilegale.

Potrivit reprezentanților Gărzii Forestiere Suceava, tăierea ilegală de arbori a avut loc în iarna 2016-2017 Volumul arborilor tăiați ilegal este de peste 35 mc iar valoarea acestora este de peste 7200 lei.

Proprietarul pădurii respective este decedat iar moștenitorii acestuia nu au încheiat un contract de pază cu un ocol silvic autorizat.

Garda Forestieră Suceava a depus la instituțiile abilitate o sesizare penală privind tăierea fără drept de arbori și continuă verificările atât pentru identificarea și sancționarea tuturor moștenitorilor  pentru neasigurarea  serviciilor silvice cât și pentru a urmări traseul lemnului tăiat ilegal.

Urmează ca instituțiile abilitate să identifice autorii tăierii ilegale de masă lemnoasă și să aplice sancțiunile corespunzătoare.