„Eu v-am spus: există un principiu general — cine face o afirmație trebuie să o motiveze și să o argumenteze. Nu știu cine a făcut afirmația. Întrebați pe autorul afirmației”, a spus Tudorel Toader, întrebat dacă varianta Executivului la proiectul privind grațierea favorizează anumiți lideri politici.
El a precizat, referitor la amendamentele aduse proiectului, că Guvernul susține proiectul inițial fără fapte de corupție și cu grațierea celor cu limite reduse de pedeapsă.
„Eu am declarat cu privire la amendamentele aduse proiectului privind grațierea și am declarat că Guvernul, Ministerul Justiției, sprijină proiectul inițial pentru legea grațierii cu limite reduse de pedeapsă și fără faptele de corupție”, a subliniat Toader.
Senatorul liberal Alina Gorghiu a susținut luni că retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind grațierea este dorită de liderul PSD Liviu Dragnea pentru că în forma înaintată de Guvern sunt grațiate infracțiunile electorale și condamnările cu suspendare.
Plenul Senatului a decis luni, cu 61 de voturi „pentru”, 41 „împotrivă” și șapte abțineri, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, pentru o săptămână.
Anterior, președintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că susține varianta Guvernului la legea grațierii și a menționat că raportul Comisiei juridice a Senatului se poate întoarce în acest for.