În anul 1880 s-a născut Constantin Tănase, actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc. (d. 29 august 1945, București)

328: Inaugurarea oficială a podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava (Corabia), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius
1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica
1809: Are loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria
1941: Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți
1943: Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, desăvârșește cotitura radicală în desfășurarea celui de– Al Doilea Război Mondial, începută la Stalingrad în 1942
1959: Președintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul și și–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat președinte pe viață. S–a retras din funcție în 1967 (n. 6 iunie 1901 – m. 21 iunie 1970)
1999: Bundestagul (Camera Inferioară a Parlamentului) începe să se mute oficial din Bonn, la Berlin
1996: S-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume
2004: În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării
2016: Sonda spațială Juno a intrat pe orbita planetei Jupiter după ce a fost lansată la 5 august 2011 de la Cape Canaveral

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.